Preşedintele de onoare al clubului de fotbal Steaua, Helmuth Duckadam, ar putea fi operat marți de medicul Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară a Spitalului Floreasca. Analize făcute în spital au depistat mai multe leziuni decât se știau inițial. Sursa: FERI PREDESCU
Investigaţiile medicale care i-au fost făcute luni lui Helmuth Duckadam, printre care un angio-RMN, au scos la iveală alte leziuni, astfel că medicii iau în calcul o posibilă intervenţie chirurgicală abia marţi. Mai exact, sportivului i-au fost depistate „leziuni pe vasele energente de la aortă”.
Duckadam a fost diagnosticat cu insuficiență arterială la brațul drept, ceea ce înseamnă că un segment al arterei este înfundat, iar sângele nu mai circulă aşa cum ar trebui. Acest lucru face ca, în această zonă, să se formeze cheaguri care presează asupra vaselor de sânge, existând riscul ca în orice moment un cheag să se desprindă şi să se îndrepte către inimă, spun specialiştii.
Încă de miercurea trecută, fostul portar urmează un tratament anticoagulant pentru reglarea circulației sanguine, până la operație. Duckadam va fi supus unui by-pass arterial, intervenție care presupune eliminarea cheagurilor de sânge şi introducerea unei grefe pe porţiunea de arteră subţiată, creând astfel o punte de legătură.
Intervenția este de altfel necesară, braţul său este acum deformat, după ce pe artera axilară s-a format un anevrism masiv de 9 pe 8 centimtri, care conţine în interior multiple cheaguri de sânge. Acest lucru a cauzat o inflamaţie mare la nivelul umărului fostului portar, iar anevrismul a cuprins şi structuri nervoase, existând chiar și pericolul unui accident vascular cerebral. Cel mai probabil, operaţia va consta în eliminarea anevrismului şi refacerea cu ajutor unei grefe a fluxului arterial, au precizat medicii.
Helmuth Duckadam a fost internat, în data de