Marele antrenor a fost operat de urgenţă la Cluj, după ce patronul CFR-ului i-a adus cel mai bun chirurg din oraş. Asta în timp ce oficialii Stelei, echipa pentru care Ienei a adus Cupa Campionilor, nu s-au interesat la spital de starea lui nea Imi! Sursa: AGERPRES
Valorosul tehnician Emeric Ienei, antrenorul care a adus Cupa Campionilor Europeni în România, a fost operat de urgenţă, ieri dimineaţă, la Institutul Inimii "Prof. Dr. Niculae Stancioiu" din Cluj.
Ienei fusese internat vineri seară, după ce acuzase probleme serioase cu respiraţia. Operaţia, care a durat mai bine de patru ore, s-a încheiat cu succes.
Imediat după intervenţia chirurgicală, reputatul tehnician a fost mutat într-o cameră aseptică, izolat inclusiv de familie. În funcţie de evoluţia postoperatorie, Emeric Ienei va putea fi vizitat de cei apropiaţi abia azi, în jurul prânzului.
De ani buni, Emeric Ienei s-a retras departe de fotbal, acasă, la Oradea, unde ducea o viaţă boemă. Implicarea în jocul care l-a făcut celebru se rezumă la declaraţii, interviuri şi apariţii, destul de rare, în emisiunile de analiză fotbalistică.
În ultimele două săptămâni, Emeric Ienei, 75 de ani, a acuzat "arsuri" în zona pieptului. A mers la un control la un spital din Oradea. Acolo i s-a constatat o problemă la inimă. Ienei avea nevoie urgentă de o coronarografie, dar, din cauza faptului că aceasta nu a putut fi făcută la Oradea, a fost trimis cu o salvare la Cluj.
"I s-au montat trei bypass-uri"
Medicii clujeni, care l-au consultat iniţial pe Emeric Ienei, au ajuns la concluzia că antrenorului i s-au înfundat două artere, care trebuiau rapid refăcute. În repaus, Ienei se simţea bine, dar, la cel mai mic efort, "arsurile" reveneau.
În ajutorul lui Emeric Ienei a sărit, instantaneu, Arpad Paszkany, patronul de la CFR Cluj, cel care îl divinizează pe tehnician. Paszkany a făcut to