Premierul Victor Ponta a declarat că a aflat în ultimul moment despre şedinţa CSAT de joi şi că nu ştie dacă va participa la această reuniune. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Deși inițial circulaseră informații că în ședința CSAT s-ar fi putut discuta situația legată de privatizarea Oltchim, mai întâi Administrația Prezidențială a anunțat că Guvernul nu a cerut includerea temei pe ordinea de zi, iar acum premierul spune că ar putea lipsi.
De altfel, Ponta crede c[ Oltchim nu ar avea de ce să facă obiectul unei şedinţe a CSAT. "Dacă am fi putut să anulăm datoriile, le-am fi anulat. Nu putem în mod legal şi este în obligaţiile pe care le avem ca ţară membră a Uniunii Europene, pentru că nu suntem ţară membră a Uniunii Antarctica, suntem ţară membră a Uniunii Europene. Orice fel de datorii care se şterg înseamnă ajutor de stat. În al doilea rând, s-a terminat procedura de participare la privatizare, acuma ce să facem? Schimbăm regulile după ce s-a terminat? (...) Nu a făcut nimeni niciun fel de solicitare şi nu văd de ce ar face obiectul CSAT Oltchim-ul. O să vă comunic mâine, în funcţie de programul pe care o să-l am, pentru că am aflat în ultimul moment de această şedinţă", a spus premierul, conform Agerpres.
El a menţionat că, dacă este adevărat că DNA cercetează ilegalităţile care s-au comis în ultimii ani la Oltchim şi modul în care societatea a fost căpuşată, va saluta acest demers.
Situația Oltchim este complicată, întrucât licitația privind privatizarea companiei a fost câștigată de Dan Diaconescu. Acesta însă a refuzat ieri să semneze contractul, invocând inadvertențe, iar în prezent este plecat în Gemania.