Aflu că pe 21 septembrie a murit, la Ierusalim, Yehuda Elkana. Ştiam că e foarte bolnav, dar mă bizuiam pe firea lui tonică, pe surîsul lui deopotrivă cordial şi ironic, pe umorul lui, pentru a refuza ideea unui deznodămînt precipitat. Nu acceptase formulele convenţionale de tratament şi îşi invitase prietenii să nu-i facă vizite consolatoare… Construia, asiduu, noi proiecte de reformă universitară şi, o bună bucată de vreme, continua să ofere mese excelente: era un bucătar împătimit, robust şi exotic, mereu bucuros de oaspeţi. (L-am întrebat, odată, ce sfaturi mi-ar da, dacă aş vrea să mă apuc şi eu de gătit. Mi-a răspuns prompt: 1) Nu găti decît ceea ce îţi place să mănînci tu însuţi şi 2) Găteşte abundent, în cantităţi mari. Asta intensifică gustul şi demontează fandoseala porţiilor „delicate“.)
DE ACELASI AUTOR Reflecţii post-electorale O aniversare uitată Note, stări, zile Note, stări, zile Îmi dau seama că, în România, numele lui Yehuda nu spune mai nimic. Vestea cea rea am aflat-o prin Sorin Antohi, unul dintre puţinii lui colaboratori şi prieteni români. Yehuda ştia însă mai multe despre noi, decît ştim noi despre el. Ca rector (vreme de nouă ani) al Universităţii Central-Europene (CEU) de la Budapesta avusese mulţi studenţi din spaţiul românesc şi îi preţuia. În 1993, a fost unul dintre cei cîţiva universitari occidentali dispuşi să încurajeze constituirea unui Institut de Studii Avansate la Bucureşti (New Europe College). Avea vocaţie de ctitor, o spectaculoasă imaginaţie instituţională şi o neconvenţională capacitate de a credita proiecte cu miză improbabilă. Era mereu şi pentru (aproape) oricine disponibil, ştia să asculte, să pună întrebări neaşteptate şi revelatoare. Iubea dialogul şi îşi făcuse o conduită din a accepta, fără prejudecăţi şi fără crispări dogmatice, contradicţiile fertile ale oamenilor şi ideilor (Embracing contradictions – su
