Actualul tehnician din Ghencea a luat aproape 75 la sută din punctele puse în joc în cele 25 de etape disputate în acest an pe banca a două echipe, Chiajna şi Steaua, devansîndu-i pe Mulţescu şi Andone.
Reghecampf e pe primul loc cu Steaua, dar e pe primul loc şi în clasamentul individual al antrenorilor care se află acum la conducerea echipelor din Liga 1, clasament realizat pe tot ce înseamnă meciuri de campionat în întreg anul 2012.
16 etape din returul trecut plus cele 9 deja disputate din actualul sezon. După aceste 25 de etape, Reghecampf, chiar dacă face parte din categoria celor care le-au bifat pe toate, are cel mai bun procentaj de puncte obţinute din totalul celor puse în joc. A strîns nu mai puţin de 56 de puncte, ceea ce înseamnă aproape 75 la sută din maximumul posibil. Reghecampf a fost "principal" la Concordia Chiajna în tot returul trecut, cu care a acumulat un punctaj incredibil: 34 de puncte în 16 etape, salvînd echipa de la retrogradare. A venit la Steaua, iar după 9 etape e pe primul loc, pierzînd pînă acum doar 5 puncte.
Nici un alt tehnician care se află acum la conducerea unei formaţii din Liga 1 nu e peste el. Singurul care stă în apropierea lui Reghecampf, din acest punct de vedere, e cel care a salvat Petrolul de la retrogradare în sezonul trecut şi care acum a urcat-o pe Astra pînă pe podium. Mulţescu a reuşit să adune 73 la sută din puncte. Toţi ceilalţi tehnicieni, inclusiv Andone, Rednic şi Grigoraş, sînt la mare distanţă de Reghecampf.
Alt record după 5 ani de pauză
Reghecampf şi-a mai trecut ceva în palmares după succesul cu Rapid. A bifat a doua etapă consecutivă pe primul loc, lucru cu care Steaua nu s-a mai întîlnit de aproape 5 ani. Mai precis din returul sezonului 2007-2008. Atunci, cu Lăcătuş "principal", Steaua a condus topul Ligii 1 între etapele 28-30, însă a pierdut titlul în faţa CFR-ului. @N_