Cu 13 victorii din 13 posibile, în toate competiţiile din acest sezon, "minerii" joacă astăzi împotriva unei grupări care n-a pierdut pe teren propriu
Atât Juventus, cât şi Şahtiorul au peste 25 de partide fără eşec, în competiţiile oficiale
"Momentul adevărului" este titlul sub care site-ul oficial al UEFA a prefaţat avancronica partidei Juventus-Şahtior. Aluzie la forma extraordinară pe care o cunosc elevii lui Mircea Lucescu în acest sezon, 13 victorii din 13 posibile, în toate competiţiile, dar şi la faptul că disputa de astăzi, cu "Bătrâna Doamnă", în grupele Ligii, este cel mai greu test de până acum pentru Raţ&Co. Mai ales că, pe "Juventus Arena", italienii nu au pierdut încă într-un meci oficial, de la inaugurarea stadionului!
Din septembrie 2011, Juventus a jucat 25 de partide oficiale în propriul fief şi n-a fost învinsă, doar Milan reuşind în martie 2012, în returul semifinalelor Cupei Italiei, un 2-1 după 90 de minute (partidă care s-a încheiat însă 2-2 după prelungiri).
De remarcat că forma bună a celor două adversare de astăzi a început din sezonul trecut. Gazdele au câştigat titlul fără să cunoască înfrângerea, iar după succesul clar din week-end, cu AS Roma (4-1), au ajuns la 45 de meciuri fără eşec, în timp ce Şahtiorul n-a pierdut în ultimele 27 de partide oficiale! Dacă geniul lui Pirlo, fostul elev al lui Lucescu la Brescia, este principalul pericol pentru "mineri", dincolo, omul-surpriză ar putea fi Mkhitarian. Mijlocaşul ofensiv armean, propulsat în prim plan în acest sezon, după plecarea lui Jadson, e golgheterul ligii ucrainene în acest moment, cu 13 goluri în 10 partide, şi autorul "dublei" care a adus victoria "minerilor" în primul meci din grupe, 2-0 cu danezii de la Nordsjælland.
Cele două s-au mai întâlnit doar o dată în cupele europene, în turul 3 al Cupei UEFA din 1976/19