Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hoțul strigă "HOȚUL!". Abramburica și-a "asortat" directorii de școală cu partidul, dar dă vina pe PDL

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 2 octombrie 2012 ·

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, nu recunoaște schimbările abuzive ale câtorva sute de directori și inspectori școlari pe care ea însăși le-a comandat. Aflată, astăzi, în plenul Camerei Deputaţilor, Andronescu s-a apărat spunând că astfel de practici au fost specifice fostului regim, Sursa: VLAD STĂNESCU

"Personal nu am schimbat pe nimeni de când am preluat mandatul şi până acum. Dar cum este posibil să uitaţi că atunci când aţi preluat guvernarea, într-o noapte, aţi schimbat toţi directorii, toţi inspectorii generali", a contracarat ministrul la dezbaterea moțiunii simple pe Educație din plenul Camerei Deputaților.

Acolo unde s-au schimbat într-adevăr conducerile școlilor, a continuat Ecaterina Andronescu, de vină au fost rezultatele slabe înregistrate în ultimii ani la Bacalaureat sau oamenii au împlinit, pur și simplu, vârsta pensionării.

"Noi am transmis acum inspectoratelor o recomandare să nu schimbe decât directorii ale căror perfomanţe sunt necorespunzătoare. Sunt licee în care doi ani la rând niciun elev n-a promovat bacalaureatul, cred că este şi vina directorului de şcoală. Şi cred că inspectoratul care a schimbat astfel de directori a procedat foarte corect. Cred că au mai fost schimbaţi directorii care şi-au dat demisia sau care au împlinit vârsta de pensionare şi au trecut la pensie", a explicat ministrul.

În finalul pledoariei, Andronescu a încercat să câștige compasiunea adversarilor politici, invitându-i să-i susțină cauza.

"Am venit public cu o propunere şi poate ne sprijiniţi să o aducem ca o modificare în lege, pentru a încheia odată şi odată politizarea şcolilor. Cred că directorul şcolii trebuie ales de consiliul profesoral, aşa cum rectorii universităţilor sunt aleşi de senatele sau de comunităţile academice respective. Faptul că în lege aţi prevăzut altceva este o dovadă că nu aţi avut nicio clipă intenţia de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 14 minute
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 55 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 14 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 39 minute
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 12 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum o ora
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 2 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 14 minute
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°