Cele câteva zile de săptămâna trecută, când majoritatea absolută a microbuzelor au intrat în grevă, i-au bulversat pe chişinăuienii. Unii au folosit ocazia pentru a condamna atitudinea şoferilor de maxi-taxi, alţii - mai atenţi la nuanţe - doar pe proprietarii acestora. În orice caz, situaţia din transportul public nu a lăsat mai pe nimeni indiferent.

Mă refer la cei care depind zilnic de acesta, nu la cei care folosesc zi de zi maşina pentru a ajunge la serviciu, mai ales funcţionarii. După cum s-a văzut din relatările mass-media, aceştia nici nu ştiu cât face exact o călătorie în troleibuz sau un kilogram de ceapă la piaţă. Ei trăiesc pe altă planeta, „Planeta Moldova - ţară de succes", cu grijirile lor - cum să mai fure încă vreo 10-20 de milioane din granturile acordate de occidentali pentru drumuri, sisteme de irigaţie etc. Mă refer, deci, la cei care în fiecare dimineaţă se grăbesc să se trezească cât mai devreme pentru a prinde un maxi-taxi, un troleibuz sau un autobuz pentru a ajunge la timp la serviciu. Şi seara, caută să ajungă cât mai repede acasă, utilizând tot transportul public, fie el şi pe mâini private.

Mie personal greva şoferilor de microbuze mi-a trezit un sentiment de déjà vu. Şi nu e vorba de alte greve pe care le-au mai organizat. E altceva la mijloc - mi-a amintit de anii '90, când transportul public era asigurat de troleibuze şi autobuze, acestea fiind pline până la refuz, iar staţiile erau aglomerate peste măsură. Reuşea să intre cel mai insistent şi cel mai puţin pretenţios. Cel care aştepta să vină un troleibuz mai puţin aglomerat fie că nu se prea grăbea la muncă, fie nu avea unde să se grăbească în general. Săptămâna trecută, mai ales miercuri şi joi, am văzut prin urmare mulţimi adunate în staţii. Aşa ceva se observă numai la marile sărbători, când, după un concert încheiat, toţi se pornesc spre casă. Înainte de grevă şi după