Recunosc că nu sunt un specialist în conținutul liric al manelelor. Însă, pe baza… expunerii involuntare la acest gen muzical, pot să afirm cu toată încrederea că una din temele principale este bunăstarea materială a cantautorului. Afirmația fundamentală, repetată oarecum insistent, invariabil și explicit, este că acesta deține cantități consistente de bani lichizi. Suma nu este menționată (citez, “fără număr”), dar se poate extrapola pe baza reacțiilor pe care deținerea ei le produce în rândul inamicilor personali. Putem deduce cu destul temei că vorbim de valori cu multe ordine de mărime peste venitul mediu, de vreme ce sentimentul de invidie provocat de această bunăstare poate ajunge să pună în primejdie sănătatea sau chiar viața cuiva. Nu e vorba doar de conținutul liric. Acești oameni proiectează puterea financiară și în interviuri și apariții publice, în proprietăți mobiliare și imobiliare, în costumație și consumație șamd.

Prin urmare, au tot ceea ce le trebuie pentru a fi investitorii de care are atâta nevoie economia românească. Cel puțin în viziunea guvernului Ponta, pusă în practică cu ocazia privatizării Oltchim.

Am dreptate? Da. Se întâmplă din nou: resursele de ironie pur și simplu nu mai ajung. Realitatea guvernării USL bate fără drept de apel orice posibilitate de exagerare polemică la care mă pot gândi. Exista de la bun început orice fel de dubiu apropo de seriozitatea ca investitor a dlui Diaconescu? Chiar fără informațiile de notorietate, căci domnu’ Dan nu e tocmai un personaj obscur; luând în calcul exclusiv datele financiare reci: omul e în insolvență cu firma personală, pe sume de ordinul milioanelor de euro. Cum naiba să fie eligibil ca investitor majoritar într-o firmă ale cărei probleme financiare sunt cu două ordine de mărime peste asta?

Ca să întregească ridicolul, reprezentanții guvernului (OPSPI) i-au făcut plânger