Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adio licitaţie, privatizarea Oltchim se va face prin negociere directă

Publicat in Ziua Veche, miercuri 3 octombrie 2012 ·

Guvernul va solicita Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Comisiei Europene (CE) permisiunea ca viitoarea privatizare a Oltchim (OLT) să fie derulată prin negociere cu un investitor strategic şi nu prin licitaţie deschisă la care să vină oricine, a anunţat, marţi seara, premierul Victor Ponta.

El a precizat, la postul B1 TV, că investitorul strategic va trebui să îşi asume datoriile combinatului, păstrarea locurilor de muncă, realizarea investiţiilor şi derularea negocierilor pentru Arpechim. El a admis că problema datoriilor Oltchim către AVAS va trebui rezolvată înainte de a iniţia noul proces de privatizare. Premierul a susţinut că şi-ar dori la Oltchim şi un investitor american, englez sau francez, dar a precizat că investitorii din aceste ţări dispun deja de propriile combinate şi că doar grupul rus TISE s-a arătat interesat în mod concret.

În privinţa noii conduceri a Oltchim, şeful Guvernului a arătat că aşteaptă ca aceasta să rezilieze toate contractele cu firmele “căpuşe”, să repornească secţiile care pot asigura o producţie “realistă”, nu pe stoc, şi că colaboreze cu consultantul pentru ştergerea datoriilor combinatului şi pregătirea noii privatizări. Întrebat cine este autorul planului guvernamental de “salvare” a Oltchim, premierul a arătat că principala parte a planului revine ministrului de Finanţe, Florin Georgescu, acesta beneficiind şi de sprijinul ministrului Economiei.

Directorul general al producătorului de energie electrică şi termică CET Govora, Mihai Bălan, va prelua conducerea Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT), numirea fiind aprobată marţi de către CA al combinatului, au declarat surse din Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al companiei din Vâlcea. CET Govora este deţinută de Consiliului Judeţean Vâlcea.

Oltchim a fost condus timp de 21 de ani de Constantin Roibu, care a demisionat din funcţie la începutul lunii

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Microbuz cu copii, implicat în accident rutier în judeţul Mureş

News.ro acum o ora
Un microbuz cu 17 copii şi cinci adulţi a fost implicat, duminică seară, într-un accident rutier în judeţul Mureş, fără ca vreo persoană să fie transportată la spital. ”Pompierii militari mureşeni au fost solicitaţi cu puţin timp în urma pentru asig

Ion Iliescu: „Am un zâmbet de Dacie”. Care crede că este secretul longevității sale și cum își amintește de Ceaușescu

Libertatea acum o ora
Fostul președinte Ion Iliescu a declarat într-un nou podcast al fostului său consilier și fost ministru al culturii Ionuț Vulpescu că zâmbetul unui om arată „o calitate profund umană, empatia”, dar și „o formă de inteligență” și a precizat că secret

Partidele austriece se unesc împotriva liderului extremei drepte după alegeri

Mediafax acum 35 minute
Estimările arătau că FPO a câştigat pentru prima dată şi cu cea mai mare cotă de voturi din istoria sa. Cea mai urmărită previziune, realizată de institutul de sondare Foresight pentru ORF, îl plasa pe FPO la 28,9 %, pe baza numărării a 82,8 % din b

Cine este Herbert Kickl, liderul extremiștilor care au câștigat alegerile din Austria: eurosceptic și prietenos cu Rusia, „cancelarul poporului” nu crede în de-demonizare

HotNews acum 4 ore
Dacă liderii de extremă-dreapta din țări precum Franța sau Italia și-au moderat discursul pentru a câștiga voturi, șeful Partidului Libertății din Austria (FPO), Herbert Kickl, tocmai și-a împins gruparea spre victorie în alegerile de duminică fără

Aproape 100 de unități de învățământ, închise luni din cauza vremii. Lista anunțată de Ministerul Educației

Ziare.com acum 4 ore
Ministerul Educației a anunțat că luni, 30 septembrie, va fi suspendată activitatea din 98 de unități de învățământ din Galați din cauza vremii. Potrivit informațiilor furnizate, lista ar urma să fie actualizată. „Conform informațiilor transmise de

Marius Tucă Show începe luni, 30 septembrie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Gen. (R) Silviu Predoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Gen. (R) Silviu Predoiu, fost director al Operațiunilor Serviciului de Informații Externe (SIE). Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Cutremur în Vrancea. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea de 3.5 s-a produs, duminică după-amiază, în judeţul Vrancea. Un alt seism, de 2,1, a avut loc în aceeaşi zi, dar în Buzău.

George Simion: Becali ar putea figura printre candidaţii AUR. El propune un protocol de colaborare cu USR

NapocaNews acum 3 ore
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, George Simion, declară că ar fi de acord cu un protocol de colaborare cu USR, în vederea atingerii unor obiective punctuale precum alegerea primarilor în două tururi sau reforma administrativă.

Cod roşu de inundaţii, pe râuri din judeţele Galaţi şi Vaslui

News.ro acum 10 ore
Hidrologii au emis o avertizare Cod roşu de inundaţii, începând de la miezul nopţii de duminică spre luni, pentru râuri din judeţele Vaslui şi Galaţi. De duminică la prânz, este în vigoare un Cod portocaliu pe râuri din bazinele hidrografice Mureş,

VIDEO Un cunoscut actor britanic a mânat oile peste un pod din Londra

HotNews acum o ora
Actorul britanic Damian Lewis, câștigător al unui Glob de Aur pentru rolul său din Homeland, a participat la o tradiţie „excentrică” care datează de sute de ani și anume trecerea oilor peste râul Tamisa, relatează BBC. Duminică, starul s-a alăturat

Vremea

București
acum

15°
dum.

15°/21°
lun.

12°/15°
mar.

12°/16°
mie.

12°/21°
Iasi
acum

11°
dum.

11°/18°
lun.

8°/11°
mar.

8°/11°
mie.

8°/18°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/22°
lun.

10°/17°
mar.

10°/16°
mie.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/15°
lun.

7°/10°
mar.

7°/14°
mie.

6°/16°
Timisoara
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

8°/16°
mar.

6°/16°
mie.

9°/19°