Deputatul UDMR, Olosz Gergely, fost preşedinte al ANRE în perioada 2007 – 2008, a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, alături de patru reprezentanţi ai unor firme, pe care i-ar fi ajutat să obţină contracte oneroase, cerând în schimb peste 500.000 de euro şi 400.000 de lei.
Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a lui Olosz Gergely pentru trafic de influenţă, în formă continuată, se arată într-un comunicat de presă al DNA, dat joi publicităţii.
Alături de deputatul UDMR, au mai fost trimişi în judecată Bîrcină Ion şi Iliescu Costin, reprezentanţi ai mai multor societăţi comerciale, acuzaţi de asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă şi
cumpărare de influenţă, în formă continuată, Stan Cătălin, administrator de drept la SC POWER PLUS SRL, acuzat de asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă, cumpărare de influenţă, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, săvârşită în scopul ascunderii comiterii infracţiunii de cumpărare de influenţă, în formă continuată şi evaziune fiscală, precum şi Badea Ovidiu Ionel, administrator al S.C. BUDIROM SERV SRL, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă.
În rechizitoriul întocmit, procurorii susţin că, în perioada mai 2010 – februarie 2011, inculpaţii Bîrcină Ion, Iliescu Costin, Stan Cătălin şi Badea Ovidiu Ionel s-au asociat cu scopul de a cumpăra influenţa inculpatului Olosz Gergely, în prezent deputat în Parlamentul României şi fost preşedinte al ANRE, în vederea obţinerii de contracte oneroase pentru firmele a căror activitate o coordonau prin asociere.
“În acest context, în perioada mai 2010 – 29 septembrie 2010, inculpatul Olosz Gergely, deputat în Parlamentul României şi fost preşedinte al ANRE, a pretins, pentru sine şi pen