Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campionul la raliuri se încoronează la Iaşi. Francezul Delecour şi românul Porcişteanu se luptă pentru titlu în ultima etapă

Publicat in Adevarul, joi 4 octombrie 2012 ·

Ultima etapă a celei mai spectaculoase competiţii automobilistice din România are loc în acest weekend în jurul Capitalei Moldovei şi-i aduce în luptă directă pentru titlu pe francezul François Delecour şi pe românul Valentin Porcişteanu.

Update ora 11.45: Startul oficial al Raliului are loc la ora 13.15, în faţa Primăriei. Ulterior, piloţii se deplasează spre Dobrovăţ, unde are loc prima probă specială a competiţiei, începând cu ora 14.37.

Pasionaţii de sporturi cu motor din toată Moldova vin în acest weekend la Iaşi pentru a asista la ultima etapă, cea de-a VIII-a, a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2012.

La start s-au înscris 50 de echipaje, care vor concura la viteze ameţitoare timp de două zile, 5 şi 6 octombrie, pentru definitivarea clasamentului general din acest an.

Distanţa totală a raliului este de 417,75 de kilometri, însă doar 130 de kilometri din această distanţă reprezintă cele zece probe speciale din concurs.

Aceste probe speciale, cu lungimi între 1,8 şi 26,5 kilometri, reprezintă secţiunile pe care piloţii conduc cu pedale la fund. Restul distanţei, între probe sau înspre parcurile de asistenţă, se parcurg pe drumuri publice, în limitele de viteză legale.

Foc de tabără imens

Cea mai spectaculoasă „specială", cea pentru public, este programată mâine, 5 octombrie, începând cu ora 17.00, pe străzile de la Râpa Galbenă.

Cea mai interesantă, premieră de altfel în competiţia organizată la Iaşi, este proba de noapte, care are loc tot vineri, începând cu ora 20.00, între localităţile Păun şi Poieni.

„Speciala are o lungime de 8,4 kilometri, este deschisă spectatorilor şi avem măsuri de securitate foarte stricte. Surpriza din acest an este un foc de tabară imens, pe care-l vom face vineri de la ora 12.00, înainte de speciala de noapte, cu un bucătar foarte cunoscut, în zona platoului de la Poie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum o ora
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

România ar putea primi 60 de miliarde de euro în noul buget UE 2028–2035, dar cu condiții stricte, avertizează Dragoș Pîslaru

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar Româ

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 3 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum o ora
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Atacuri asupra Moscovei. Drone care erau în drum spre capitala Rusiei, doborâte / Două aeroporturi au suspendat zborurile

HotNews acum o ora
Sistemele rusești de apărare aeriană au doborât sâmbătă trei drone care se îndreptau spre Moscova, a anunțat primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, pe contul său de Telegram, transmite Reuters. „Un alt atac cu drone asupra Moscovei a fost respin

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 3 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 6 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 7 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 3 ore
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°