IAȘI.Palas Mall invită ieşenii să petreacă un sfârşit de săptămână aparte, bogat în evenimente speciale. Sărbătoare a berii, concert coral al Filarmonicii Iaşi şi expoziţie de carte sunt ingredientele unui weekend reuşit. Amatorii de curse auto sunt invitaţi la Palas, acolo unde şi-au dat întâlnire cele mai rapide maşini de la nivel naţional. După o competiţie în care pedala de acceleraţie va fi apăsată continuu, cei mai iscusiţi piloţi vor fi premiaţi la Palas, sâmbătă, la ora 21.00.
Organizatorii anunță că vineri,5 octombrie, de la ora 10.00, ieșenii sunt invitaţi să participe la Zilele Cărţilor. Manifestarea culturală face parte din cadrul evenimentului „Biblioteca Cărţilor la Iaşi”, organizat de Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi”. Pe lângă răsfoirea unor cărţi de calitate, doritorii de cultură vor fi răsfăţaţi cu recital de poezie, lansări editoriale, concert de muzică uşoară şi clasică, dar şi cu ateliere de creaţie. Expoziţia de carte va avea ca locaţie Pavilionul Muzical sau Atrium Palas, în funcţie de condiţiile meteorologice.
Tot vineri, la Librarium Palas, de la ora 18.30, Marius Andro va conferenţia o prelegere filozofică despre eroism.Vineri şi sâmbătă, clienţii Palas vor putea experimenta atmosfera Oktoberfest. Spiritul german, prin sărbătoarea berii, va fi adus publicului ieşean de către Platz Bierhaus, din grădina Palas. Tradiţionala bere germană va putea fi savurată alături de preparate bavareze, pe acorduri de fanfară şi muzică live.
Duminică, plimbările în grădina Palas se vor face pe note muzicale rafinate, puse în spectacol de Filarmonica Iaşi. De la ora 18.00, Corul Academic „Gavriil Musicescu” va susţine un concert, sub bagheta dirijorului Doru Morariu, în parcul din cadrul ansamblului ieşean.
Pentru cei mici, weekend-ul se anunţă a fi unul bogat în surprize. Sâmbătă, Librarium Palas propune, de la ora 11.00, atelierul de