Câțiva cercetători îndrăgostiți nebunește de munca lor au mers până într-acolo încât și-au sacrificat propriii copii de dragul științei. În unele cazuri, suferința micuților s-a dovedit a fi inutilă, însă câteva dintre experimente au răspuns la întrebări legate de bolile grave ale acelor timpuri.

Fizicianul englez Edward Jenner a încercat, în secolul XVIII, să demonstreze teoria nebunească conform căreia oamenii înfectați de bună voie cu o boală specifică bovinelor, asemănătoare cu variola, ar putea să dezvolte un sistem de apărare împotriva aceleași boli în varianta umană. Pe atunci, oamenii numeau variola “moartea roșie”, însă oricât de disperați ar fi fost, l-au tratat pe Jenner drept un excentric. Disperat că nimeni nu se oferă voluntar, cercetătorul și-a infestat fiul, Edward junior, cu ambele boli. Mai tîrziu, a făcut același lucru cu alți șapte copii ai vecinilor. A trebuit să mai treacă o vreme până ca medicina să-i mulțumească lui Jenner, însă astăzi, vaccinul inventat de el a făcut din variolă o boală inofensivă.

Circa 150 de ani mai târziu, un biolog marin australian pe nume Jack Barnes și-a folosit fiul de numai nouă ani pe post de cobai, ca să vadă cât de otrăvitoare era un tip de meduză care făcea ravagii printre înotători, cauzându-le tot soiul de simptome ciudate. Barnes a găsit, în cele din urmă, o astfel de meduză și a „testat-o” atât pe el însuși, cât și pe fiul său, Nick. Ambii au ajuns de urgență la spital, cu dureri pe care le-au descris ca fiind „mai groaznice decât durerile facerii”, dar au scăpat teferi.

Cam tot în acea perioadă, prin 1930, oamenii de știință din toată lumea credeau că unora dintre cele mai inteligente animale din lume, precum cimpanzeii, le lipsea abilitatea de a vorbi doar pentru că nimeni nu le citise atunci când fuseseră bebeluși. Psihologul Winthrop Kellogg a mers chiar mai departe și a înfia