Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANIVERSARE: La Mulţi Ani, „Doamnei” handbalului românesc

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 9 octombrie 2012 ·

Una din figurile reprezentative ale handbalului feminin românesc, Mariana Târcă, astăzi la ceas aniversar se află în sala de sport şi pregăteşte cu mult sârg partida din campionatul intern cu campioana ultimilor ani, Oltchim Rm. Vâlcea, echipă la care şi-a adus cândva obolul.

Mariana Târcă, plecată pe drumul afirmării depline din Mândra Făgăraşului, a erupt în marea performanţă pe când încă nu împlinise 20 de ani. A cules pentru prima dată laurii unui bronz în Cupa Campionilor cu echipa de la poalele Tâmpei, Rulmentul, în care a fost principala realizatoare.

A trecut în Moldova la o altă campioană, Ştiinţa Bacău, cu care a cucerit titluri de campioană şi o finală a Cupei Campionilor în faţa lui Spartak Kiev, o adevărată echipă naţională a fostei URSS. A fost şi vâlceană, punând primele cărămizi la echipa care va domina campionatul intern pentru ca după insistenţe să evolueze în Croaţia, la Podravka Koprivnica, cu care a fost de două ori în finala Champions League, dintre care pe una a câştigat-o.

Jucătoare de exceptie, se află pe primul loc într-un clasament all-time al prezenţelor în prima reprezentativă cu 335 partide, la care s-ar mai putea adăuga cele 33 de prezenţe la naţionalele de junioare şi tineret. Tot pe primul loc şi de data aceasta la diferenţă apreciabilă de pluton, se află şi în clasamentul golgeterelor, cu cele 2043 de goluri marcate sub tricolor. Este singura jucătoare din lume care a evoluat de şase ori la Campionatele Mondiale din 1982 şi până în 1997. În 1984 şi 1988 a fost selecţionată în Europa Team. Performantele Marianei Târcă sunt de neegalat şi din păcate, nici nu se întrevăd jucătoare care s-o egaleze.

Din terenul de joc pe banca tehnică

Marea jucătoare nu se putea despărţi de terenul de handbal şi atunci a trecut de la jocul efectiv pe semicerc, pe banca tehnică. Nu a putut uita lansarea în marea perf

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 7 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 11 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 11 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 9 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 9 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 5 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°