Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta vrea o discuţie cu Traian Băsescu despre reprezentarea României la UE

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 14 octombrie 2012 ·

Premierul Victor Ponta a declarat, în emisiunea "După 20 de ani", că va încerca să discute cu şeful statului despre reprezentarea României la reuniunea Consiliului European, problemă pe care o consideră una foarte delicată. Acesta a mai precizat că la viitorul Consiliu European va fi negociată alocarea pe care România o va primi în următorul exerciţiu financiar. Sursa: RĂYVAN VĂLCĂNEANŢU

Întrebat cine va participa la negocieri, Victor Ponta a spus că aceasta este o problemă foarte delicată.

"Asta pentru că a negociat şi negociază Guvernul, însă este posibil să se ducă preşedintele să vorbească şi atunci o să fie...Aşa se face în toate ţările Uniunii Europene, toată negocierea se face la nivel de guvern. Din cauza conflictului constituţional între preşedinte şi guvern, Curtea Constituţională a decis că e preşedintele şi atunci sigur că eu voi încerca cu preşedintele Băsescu să găsim o soluţie ca România să fie reprezentată corect", a afirmat Ponta, la emisiunea difuzată de Pro Tv.

O relaţie glacială

Victor Ponta a mai afirmat că are o relaţie glacială cu şeful statului şi că ultima discuţie pe care a avut-o cu Traian Băsescu a fost la şedinţa CSAT.

Premierul a mai spus că este un lucru bun faptul că Traian Băsescu nu mai iese atât de des în spaţiul public şi că dacă preşedintele s-ar fi comportat la fel şi în luna iulie nu ar mai fi fost suspendat din funcţie.

"Din păcate, însă, sunt decizii, domnia sa ne-a retrimis legi sau...eu prefer să văd un preşedinte care îşi înţelege rolul în societate, nu de vătaf şi şef al Guvernului, al Parlamentului şi al justiţiei. Nu ştiu cât îl va ţine pe domnul Băsescu această atitudine constructivă", a mai spus premierul.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului, despre zvonul potrivit căruia UE ar interzicere centralele de apartament. „Este fake news”

Adevarul acum 11 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a precizat sâmbătă, 19 iulie, că informațiile potrivit cărora Uniunea Europeană ar urma să interzică centralele de apartament sunt „fake news”.

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum 43 minute
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Preşedintele Siriei anunţă o „încetare imediată a focului” între druzi şi beduini

Ziarul Financiar acum 51 minute
Un acord „imediat” de încetare a focului a fost anunţat sâmbătă de preşedintele sirian Ahmed al-Sharaa. În urma unui acord cu Israelul, forţele de securitate siriene vor fi desfăşurate în provincia Sweida pentru a pune capăt violenţelor dintre bedui

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum o ora
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 4 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 4 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°