Un învăţător a plantat în urmă cu 91 de ani un copac, în semn de preţuire pentru Mihai I de Hohenzollern.
Directorul Şcolii Maghiare din Pecica sărbătoarea naşterea Regelui Mihai, pe 25 octombrie 1921, prin plantarea unui stejar. După sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, comuniştii au încercat să defrişeze toată zona centrală a orăşelului arădean, însă localnicii s-au împotrivit şi chiar au păzit cu rândul stejarul plantat de Ioan Laiţa.
„Atunci când comuniştii au încercat să defrişeze toată piaţa din Pecica, cetăţenii efectiv au făcut de gardă în jurul copacului, a fost o situaţie care a durat aproape zece ani. Dacă nu se întâmpla asta, probabil că acum stejarul nu ar mai fi în picioare", a explicat primarul oraşului Pecica, Petru Antal, care spune că a auzit istoria copacului de la bunicii lui.
Şi ceilalţi localnici au aflat tot din familie despre legenda locală a stejarului de-o seamă cu Regele. „Bunicii mei sunt din Pecica. Când eram mic, îmi amintesc, m-au dus la stejar și mi-au povestit de ce se află acolo. Pentru că eram pasionat de istorie, am început să citesc tot mai mult despre Regele Mihai, mai ales după ce mi s-a spus istoria copacului", a declarat şi arădeanul David Manea.
Un simbol al speranţei
Familia regală vizitează în mod regulat centrul oraşului Pecica. Cea mai recentă vizită făcută la celebrul stejar a avut loc în weekendul trecut, când Principele Radu și Principele Nicolae s-au oprit în judeţul Arad. „Este, probabil, o poveste fără egal în România. Nu cred că mai are pereche această istorie a învăţătorului de ţară care a simţit nevoia să simbolizeze naşterea viitorului voievod cu ajutorul unui copac. Stejarul reprezintă România mai mult decât orice alt simbol. Şi faptul că amândoi, şi stejarul, şi regele, sunt încă printre noi este o dovadă că avem speranţă, că mai avem, într-o parte a vieţii noastre, şi noro