Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: Gigi Becali se va înscrie doar formal în PNL

Publicat in Ora de Iasi, luni 15 octombrie 2012 ·

Liderul USL Crin Antonescu a declarat, duminică, la România TV, că alianţa cu Gigi Becali şi partidul său este doar un acord politic în vederea alegerilor parlamentare din acest an, nu despre o fuziune.

Crin Antonescu a explicat că Gigi Becali se va înscrie în PNL doar formal, pentru a putea candida pe listele USL la alegerile parlamentare din 9 decembrie, dar a precizat că decizia finaşă se va lua abia luni. “Nu ne pregătim să-l primim pe George Becali în PNL, nu e o fuziune între partide. E vorba doar de ipoteza ca PNG să încheie un acord politic cu USL, prin care membrii, votanţii acestui partid, puţini, atâţia câţi sunt, dar deloc de neglijat, să susţină USL în alegeri, iar Gigi Becali să candideze pe listele USL. Pentru asta, din punct de vedere juridic e nevoie ca George Becali să fie formal membru al unei formaţiuni din USL, iar dorinţa domniei sale este să facă această formalitate sub numele PNL. E o discuţie publică puţin umflată de faptul că George Becali e un personaj spectaculos din punct de vedere mediatic”, a subliniat Crin Antonescu.

Liderul USL a punctat că, deşi este susţinător al echipei de fotbal Steaua, finanţată de Gigi Becali, acest lucru nu are nicio legătură cu politica: “Nu cred că George Becali este un politician care a făcut rău României, aşa cum au făcut cei din PDL. Şi eu sunt foarte stelist, dar chestiunea asta nu are de a face. Pentru că aşa suntem mulţi stelişti. Cred că şi domnul Băsescu e stelist, dar asta nu m-ar face să mă asociez cu domnia sa sub nicio formă”.

Citeste mai mult pe RTV.NET

Liderul USL Crin Antonescu a declarat, duminică, la România TV, că alianţa cu Gigi Becali şi partidul său este doar un acord politic în vederea alegerilor parlamentare din acest an, nu despre o fuziune.

Crin Antonescu a explicat că Gigi Becali se va înscrie în PNL doar formal, pentru a putea candida pe listele USL l

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 30 minute
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum 44 minute
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 41 minute
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Andy Byron a demisionat. CEO-ul Astronomer a devenit „vedetă” după ce a îmbrăţişat o angajată la un concert Coldplay

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer, Andy Byron, a demisionat după ce a fost surprins îmbrățișându-se cu șefa de HR la un concert Coldplay, moment care a devenit viral pe reţelele de socializare.

Cod galben de caniculă în judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu/ Luni, va fi Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, în cinci judeţe unde vor fi temperaturi de 37-40 de grade, şi Cod galben în alte 15 judeţe şi în Capitală

News.ro acum 17 minute
Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de caniculă, valabilă duminică, în judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu. Luni, va fi Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleo

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 13 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Hong Kong-ul emite cel mai înalt cod de furtună, în timp ce taifunul Wipha se apropie; Peste 200 de zboruri anulate

News.ro acum 17 minute
Autorităţile din Hong Kong au emis duminică cel mai înalt nivel de avertizare meteo, pe fondul apropierii taifunului Wipha, care aduce ploi torenţiale şi vânturi puternice, care depăşesc 167 km/h. Peste 200 de zboruri au fost anulate, relatează Reut

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum 2 ore
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°