Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului va discuta mâine propunerea de validare a lui Claudiu Săftoiu în funcţia de preşedinte-director general al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), anunță Agerpres.
UPDATE: Vicepreşedintele social-democrat al Senatului, Petru Filip, a declarat, pentru Agepres, că mâine, începând cu ora 10,00, va fi convocată şedinţa plenului reunit al Parlamentului în care ar urma să fie discutată validarea lui Claudiu Săftoiu în funcţia de preşedinte-director general al Societăţii Române de Televiziune (SRTv). Conducerea celor două Camere ale Parlamentului se va reuni, marţi, începând cu ora 9,30, pentru a stabili ordinea de zi a plenului comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului.
''A rămas că mâine la ora 10,00 este plen reunit al Parlamentului. Se va discuta propunerea domnului Săftoiu în funcţia de preşedinte-director general al SRTV. De asemenea, se va începe procedura pentru completarea Consiliului Naţional al Audiovizualului şi Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării'', a spus luni Filip. Pe ordinea de zi a plenului comun al Parlamentului ar putea fi inclus şi punctul privind numirea membrilor Comitetului de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei.
Marţea trecută, plenul reunit al Legislativului nu a putut da un vot privind validarea lui Claudiu Săftoiu în funcţia de director-general al SRTv, din lipsă de cvorum.
CITIȚI ȘI: Scandal sinistru pe marginea mormântului TVR. Televiziunea lui Elvis: faliment şi mizerie