Organizaţia judeţeană a PSD Constanţa şi-a stabilit candidaţii pentru alegerile parlamentare, după cum a declarat deputatul PSD Constanţa, Eduard Martin. Printre noii veniţi, deputatul Mădălin Voicu, actual parlamentar PSD de Giurgiu, dar şi preşedintele Mişcării Verzilor, Remus Cernea. „Este un om fain, care face audienţă, este apreciat, nu va avea nicio problemă să câştige Colegiul 10", susţine Martin despre noul său coleg. La 60 de ani, Mădălin Voicu a devenit tată pentru a cincea oară în luna septembrie. Ceilalţi candidaţi sunt actualii parlamentari PSD de Constanţa, printre care Alexandru Mazăre, care candidează pentru un nou mandat de senator. Fostul senator PDL de Constanţa, Mircea Banias cercetat alături de 30 de vameşi în dosarul „Portul", candidează pentru un nou mandat dar din partea Partidului Conservator. De asemenea, PSD Constanţa a reconfirmat candidatura Manuelei Mitrea pentru un nou mandat din parteaorganizaţiei constănţene. Întrebat despre cât de naturală şi uşor acceptată a fost de organizaţia Constanţa, paraşutarea lui Voicu şi mai ales a ecologistului Cernea, deputatul Eduard Martin a găsit o explicaţie: „PSD Constanţa a trimis în Guvernul Ponta doi reprezentanţi, la Ministerul Transporturilor - Valentin Preda şi la Ministerul Turismului - Cristian Bărhălescu, era normal să acceptăm la rândul nostru să primim doi colegi pe listele noastre. Nu este nicio forţare, cel puţin eu nu o resimt aşa", a precizat Eduard Martin.
Mădălin Voicu, preşedintele juriului Festivalului Mamaia
Mădălin Ştefan Voicu s-a născut pe 10 Octombrie 1952 în Bucureşti. Voicu este deputat PSD de Giurgiu, iar în legislatura 1996-2000 a fost ales deputat în municipiul Bucureşti pe listele Minorităţilor. A terminat Academia Naţională de Muzică, secţia vioară. Ca profesie de bază este muzician dirijor, dar şi profesor al Academiei de muzică „Attaturk" din Izmir Turcia.