Hollywood-ul a dat-o pe istorie, în această perioadă, lucrând la o serie de filme în care preşedinţii americani sunt centrali sau adiacenţi poveştii. Cel mai celebru este, bineînţeles, „Lincoln”, filmul lui Steven Spielberg despre al 16-lea preşedinte SUA.
„LINCOLN” (2012). Pelicula este printre favoriţii la Oscarul de anul viitor, din februarie: criticii prognozează nominalizări clare pentru regie (Steven Spielberg), actor principal (Daniel Day-Lewis), actor secundar (Tommy Lee Jones) şi cel mai bun film. În poveste, Daniel Day-Lewis este Abraham Lincoln, iar scenariul se concentrează pe ultimele luni din viaţa şefului de stat care a pus capăt sclaviei, în 1865. Criticii au văzut pentru prima dată filmul la Festivalul de la New York, iar primirea de care s-a bucurat a fost una extrem de călduroasă. În cinematografele noastre, „Lincoln” ajunge abia din 11 ianuarie 2013.
„HYDE PARK ON HUDSON” (2012). Este povestea unui picnic din anul 1939, desfăşurat pe fondul ameninţărilor constituite de iminentul Război Mondial. Participanţii nu sunt nişte oarecare, ci Regina Elisabeta (Olivia Colman) şi Regele George al VI-lea (Samuel West) ai Marii Britanii şi preşedintele SUA Franklin D. Roosevelt (Bill Murray) şi soţia lui, Eleanor (Olivia Williams). Dar „Discursul regelui” varianta 2012 nu este o poveste serioasă, cu una injectată de comedie şi personală, a iubirii dintre Roosevelt şi verişoara lui îndepărtată, Margaret Stuckley (Laura Linney). Filmul vine în România pe 18 ianuarie 2013.
„SAVING LINCOLN” (2012). Din nou Lincoln e subiectul acestui film biografic despre prietenia preşedintelui SUA (Tom Amandes) cu Ward Hill Lamon (Lea Coco), bodyguardul şi confidentul lui. Un sudist cu o pasiune pentru whisky, Lamon cânta la banjo şi făcea wrestling. Filmul va prezenta încercările de asasinare puse la cale împotriva lui Lincoln şi protecţia pe care i-a asigu