La ceremonia care a avut loc în amfiteatrul Universităţii de Medicină din Chişinău au participat primarul Sorin Oprescu, rectorul instituţiei de învăţământ prof. univ. academician Ion Ababii, prof. dr. academician Gheorghe Ghidirim - preşedinte al Colegiului Medicilor din Republica Moldova, ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurca, prof. dr. Florian Popa, membru în Parlamentul României şi fost rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", fostul preşedinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, fostul preşedinte al României Emil Constantinescu, primarul oraşului Chişinău, Dorin Chirtoacă, precum şi membrii Senatului Universităţii, profesori, doctoranzi, medici şi studenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie "N. Testemiteanu".
"Printre tradiţiile învăţământului mondial se distinge în mod special ceremonia de conferire a titlului de Doctor Honoris Causa, acordat celor mai remarcabile personalităţi naţionale şi internaţionale, în semn de profunda recunoştinţă şi înaltă apreciere.
Şedinţa de astăzi este consacrată acordării titlului de Doctor Honoris Causa prof. dr. Sorin Oprescu, chirurg de specialitate, doctor în medicină şi primar general al Bucureştiului. Domnul Sorin Oprescu a fost votat în unanimitate de către senatul Universităţii pentru acordarea titlului de Doctor Honoris Causa", a spus prof. univ. academician Ion Ababii în deschiderea evenimentului.
După acordarea titlului de Doctor Honoris Causa şi intonarea imnului "Gaudeamus Igitur", Sorin Oprescu a mulţumit celor prezenţi, a subliniat faptul că este onorat de distincţia primită şi i-a îndemnat pe studenţii prezenţi să-şi continue activitatea pentru că "meserie mai frumoasă decât cea de medic nu există".
Totodată, Sorin Oprescu a declarat că încearcă, sprijinit de cei din jurul său, să facă lucruri pe care cetăţenii le aşteaptă de mult: "Societatea