IAȘI. Joi, 18 octombrie de la ora 10.30, 15 persoane private de libertate vor merge în pelerinaj la Biserica Spitalului Socola din Iaşi. Conducerea penitenciarului spune că deținuții vor beneficia de o ieşire religioasă în cadrul programului „Pelerinaj la locurile sfinte“ organizat de Serviciul Educaţie şi Asistenţă Psihosocială a Penitenciarului Iaşi.
Purtătorul de cuvînt al Penitenciarului de Maximă Siguranță Iași, Gabriela Topoliceanu a precizat că cei 15 sunt bărbaţi, din regim deschis și vor efectua o vizită la Biserica Spitalului Socola. Prin astfel de activități se urmărește formarea unor deprinderi morale, cultivarea sentimentelor moral-creştine, exersarea de către persoane private de libertate, în cadrul Bisericii şi a comunităţii locale, se are în vedere dezvoltarea personală şi reintegrarea socială.