Judecătorii au explicat, ieri, că pedeapsa cu suspendare a lui Şerban Huidu, dată în urma accidentului de la Timişul de Sus, Braşov, în care au murit trei oameni, s-a datorat faptului că acesta nu are antecedente. Soţia uneia dintre victime e revoltată. Judecătorii au explicat, ieri, că pedeapsa cu suspendare a lui Şerban Huidu, dată în urma accidentului de la Timişul de Sus, Braşov, în care au murit trei oameni, s-a datorat faptului că acesta nu are antecedente. Soţia uneia dintre victime e revoltată.
“Este o persoană corect integrată social, fără antece-dente penale. Instanţa a apreciat, la rândul său, că revine în totalitate inculpatului vina în produ-cerea accidentului”. Aşa au motivat judecătorii din Braşov decizia de a-l condamna, în iunie, la doi ani de închisoare cu suspendare, pe fostul “cârcotaş”, după ce acesta a fost acuzat pentru omor din culpă, în urma accidentului de circulaţie pe care l-a provocat în Timişul de Sus, Braşov, în octombrieanul trecut, soldat cu trei morţi.
Recursul, abia în luna ianuarie
Elena, soţia lui Ştefan Balog, şoferul Loganului izbit frontal de Huidu, a declarat, pentru Libertatea, că e nemulţumită de modul în care magistraţii şi-au justificat decizia. “Au învăluit crima în vorbe. O să-mi cumpăr un pistol şi o să i-l pun la tâmplă lui Huidu, că nici eu n-am antecedente penale şi sunt corect integrată social”, spune femeia. Văduva a făcut recurs împotriva pedepsei cu suspendare, următorul termen fiind stabilit pe 31 ianuarie. “O să-l scape şi de data asta”, a mai adăugat femeia.