Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit, în urmă cu puțin timp, în județul Giurgiu, iar pilotul și-a pierdut viața. Incidentul nefericit a avut loc în apropierea aerodromului Comana.
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit, în urmă cu puțin timp, în apropierea aerodromului Comana din judeţul Giurgiu. Pilotul aparatului de zbor, un bărbat de 51 de ani, a fost transportat cu răni grave la spital. Acesta nu a mai putut fi salvat de medici.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Giurgiu, comisar Cristian Şuţă, bărbatul era singur în aparatul de zbor în momentul prăbuşirii. Acesta a fost grav rănit şi transportat la spital.
"Pilotul a fost grav rănit. La faţa locului s-a deplasat un echipaj SMURD, care l-a preluat pe bărbat şi l-a transportat la un spital din Capitală. Am fost anunţaţi în noaptea de sâmbătă spre duminică, de o persoană, că a căzut un avion de mici dimensiuni în apropierea aerodromului Comana, fiind vorba despre un aparat de zbor YR 5083. Pilotul avea 51 ani, era din Bucureşti, iar zborul se pare că era neautorizat şi a început cu decolare de pe aerodromul Clinceni. Pilotul a fost rănit grav, a suferit politraumatisme, şoc traumatic, şoc hemoragic, fracturi la bazin, picioare, gambe, ulterior a decedat la spital", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Giurgiu.
Primele date arată că bărbatul era un pilot experimentat, iar cazul a fost preluat de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Aceștia urmează să stabilească dacă tragedia a fost provocată de o defecţiune tehnică sau de o eroare umană.