Chiar dacă sfatul general al doctorilor e să nu le dați copiilor medicamente după ureche, există situații în care intervenția rapidă a părinților este esențială. Pediatrii le detaliază. Sursa: Foto: Hepta
1. Febră mare
,,Febra este unul dintre simptomele pe care părinţii trebuie să ştie cum să le trateze mai ales în situaţiile în care creşterea este brutală. Aceasta se defineşte prin creşterea temperaturii peste 38 grade, creştere care trebuie măsurată corect, cu un termometru axilar sau rectal.
Febra este un indiciu pentru reacţia de apărare în infecţii şi devine periculoasă dacă depăşeşte valori mari sau creează disconfort copilului, stare care se poate manifesta prin somnolenţă, slăbiciune, încordare, modificarea culorii pielii. Este una dintre cele mai întâlnite cazuri în care este necesară automedicaţia, evitându-se astfel posibile complicaţii (convulsii febrile).
Recomandarea este ca antitermicul administrat şi dozajul să fie anterior agreate cu medicul pediatru pentru ca medicamentele nu sunt bomboane si trebuie avute in vedere anumite aspecte. Spre exemplu, medicamentele care au la bază substanţele active acetaminofem sau ibuprofen sunt recomandate, în timp ce medicamentele cu acid acetil salicilic sunt interzise, iar cele cu algocalmin au indicaţii în combaterea durerii. Părinţii sunt sfătuiţi să nu administreze celui mic mai mult de un medicament în acelaşi timp deoarece alternările sau asocierile de medicamente cresc riscul toxicităţii hepatice şi renale. Şi nu în ultimul rând, administrarea antitermicului va fi urmată de programarea unei vizite la medic fiindcă este necesară cunoaşterea şi tratarea cauzei febrei”, a declarat Dr. Evelina Moraru, medic primar pediatru Spitalul de Copii Sf. Maria Iaşi.
2. Şocul anafilactic
Dacă părinţii ştiu că cei mici au o alergie, ei trebuie să fie pregătiţi întotdeauna cu un medicament