Preşedintele Partidului Forţa Civică, Mihai-Răzvan Ungureanu, a declarat că mai sunt de analizat candidaturile la parlamentare din câteva judeţe şi Bucureşti, iar, în opinia sa, listele ARD vor fi finalizate, cel mai probabil, duminică seara. Sursa: VLAD STĂNESCU
"Există discuţii foarte serioase şi foarte aplicate pe fiecare nume. Acţiunea Comisiei de etică a fost cât se poate de serioasă, discutăm în continuare fiecare nume şi fiecare listă. Au mai rămas câteva judeţe în discuţie, plus Bucureşti. Eu cred şi nu cred că aş greşi, cred că duminică seara, cel puţin asta este poza momentului, duminică seara putem spune că listele sunt închise după calendarul pe care ni l-am fixat", a afirmat, conform Agerpres, Ungureanu, prezent la sediul PDL pentru a continua discuţiile pe marginea listelor de candidaţi ai ARD la parlamentare.
Întrebat dacă respingerile unor candidaturi sunt întemeiate, Ungureanu a declarat că aceasta este poziţia Comisiei de etică. "La final, pe listele pe care ni le vom asuma, ne luăm responsabilitatea politică pe toate numele de candidaţi pe care le decidem. Suntem foarte hotărâţi ca garnitura noastră de candidaţi să facă diferenţa, sper clară, între candidaţii pe care îi au adversarii noştri politici din USL şi candidaţii noştri", a arătat Mihai-Răzvan Ungureanu.
El nu a dorit să precizeze dacă au existat candidaturi propuse de Forţa Civică şi respinse în forurile de conducerea ale ARD.
CITIȚI ȘI: Elena Udrea și Roberta Anastase au primit avizul Comisiei de integritate a ARD