Preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, a declarat că au fost semnate listele ARD pentru 36 de circumscripţii electorale şi susţine că, în opinia sa, nu toate respingerile de candidaţi decise de Comisia de etică sunt întemeiate. Sursa: Sorin Antonescu
"Singura declaraţie pe care o fac este că s-au finalizat de semnat 36 de circumscripţii. Joi se vor închide toate", a afirmat, conform Agerpres, preşedintele PNŢCD.
El consideră că nu toate respingerile de candidaţi de către Comisia de etică sunt întemeiate. "A fost foarte dificil şi eu mulţumesc doamnei Macovei pentru tot efortul pe care l-a făcut să verifice 470 de dosare. Dar a fost foarte dificil într-un timp foarte scurt să facă o verificare temeinică a tuturor, mai ales că sursele de informare, cele mai multe au fost din presă. Nu superficiale, ci insuficiente. Am discutat fiecare caz în parte şi multe dintre persoanele care au fost propuse sunt ok, îndeplinesc criteriile şi doamna Macovei este de acord cu unele dintre ele", a precizat liderul ţărănist.
Aurelian Pavelescu a mai declarat că nu au existat candidaţi din partea PNŢCD care să fie respinşi de Comisia de etică a ARD.
Biroul Permanent Naţional al Partidului Democrat Liberal a menţinut avizul de respingere a 24 de candidaţi ai formaţiunii la parlamentare, de pe listele Alianţei România Dreaptă, primit de aceştia anterior de la Comisia de etică a ARD, a anunţat luni prim-vicepreşedintele PDL Dorin Florea. El a precizat că în cazul a opt persoane s-au depus contestaţii, care vor fi discutate faţă în faţă de conducerea PDL cu respectivii.
CITIȚI ȘI: MRU: Listele ARD vor fi definitivate până duminicăElena Udrea și Roberta Anastase au primit avizul Comisiei de integritate a ARD