Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Implicarea UE este necesară pentru valorificarea potenţialului în regiunea Mării Negre"

Publicat in Bursa, joi 25 octombrie 2012 ·

Implicarea mai activă a Uniunii Europene (UE) este necesară pentru o mai bună valorificare a potenţialului existent în regiunea Mării Negre, în special în ceea ce priveşte stabilizarea şi democratizarea, a declarat ieri, în cadrul Black Sea NGO Forum, Excelenţa Sa domnul Iurie Reniţă, ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti.

Excelenţa Sa este de părere că UE poate oferi instrumentele instituţionale necesare pentru eficientizarea cooperării şi poate avea un impact pozitiv prin conectarea la procesele acesteia de dezvoltare sustenabilă, promovând, totodată, principiile şi valorile europene în regiune.

O poziţie similară a adoptat, în acelaşi cadru, şi profesorul Armand Gossu, care susţine că într-o regiune în care Rusia şi Turcia sunt tot mai influente, în lipsa întăririi prezenţei în regiune, UE şi-ar putea pierde poziţia câştigată prin intermediul puterii soft după destrămarea Uniunii Sovietice. "Păstrarea valorilor europene este vitală pentru progresul regiunii", susţine domnia sa.

Oficialii europeni au confirmat dorinţa UE de a iniţia, cu implicarea tuturor actorilor, elaborarea unei strategii macro-economice în regiunea Mării Negre.

Demarată în anul 2007, la începutul lui 2008, se lansa la Kiev, cu sprijinul României, Bulgariei şi Greciei, Sinergia Mării Negre. Iniţiativa menită să consolideze cooperarea în regiune, cu implicarea benefică a UE, a fost umbrită, la numai câteva luni de la lansare, de Parteneriatul Estic. In­clus, la rândul său, în cadrul Politicii Europene de Vecinătate, acesta a devenit principalul instrument european de acţiune în regiune, lăsând în plan secund Sinergia, Forumul pentru Partneriat Dialog la Marea Neagră şi Organizaţia de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), prin intermediul cărora ţara noastră încerca să îşi promoveze leadershipul în regiune.

Forumul Organizaţiilor Nonguvernamentale de la

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 41 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Trump a semnat legea privind criptomonedele stablecoin, marcând un pas major spre adoptarea acestora în economia reală

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabileşte un cadru de reglementare pentru criptomonedele stabile, cunoscute sub numele de stablecoin, deschizând calea pentru ca aceste ac

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 3 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum o ora
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°