Politică, alegeri; alegeri, politică; criză, criză-politică! Nu-i aşa că s-a săturat toată lumea de subiecte băţoase, grele, pline de importanţă? Şi, chiar dacă nu s-a săturat, o pauză nu strică niciodată! Vorba corporatistului de frunte, preluată de la înaintaşul său, fruntaşul socialist: "Pauzele lungi şi dese ne aduc mereu succese!" Ca să nu pierd vremea, în pauza asta, am o sumă de cuvinte despre un singur cuvînt: Respect. Mai ales, despre destinul lui şi al sintagmei "lipsa de respect" în societatea românească actuală.
Dintre toate bolile şi suferinţele acestei alcătuiri, mult încercate, pe care o numim societatea noastră, batjocorirea şi izgonirea noţiunii de respect mi se pare cea mai dătătoare de seamă pentru viaţa pe care o ducem, de la firul ierbii, pînă în vîrful piramidei puterii, avuţiei şi prestigiului. Să nu creadă cineva şi să nu-şi facă iluzii: istoria acestei grave suferinţe nu începe ieri şi nici alaltăieri, ci cu mult înainte de a se fi născut generaţiile de astăzi. Din păcate, este o "boală" transmisibilă, inclusiv generaţional! Ce spune? La ce ne trimite noţiunea de respect? De ce-ar fi ea acum, ori ar fi fost vreodată, importantă? Dacă lăsăm dicţionarele la o parte, atunci "respectul" şi "a respecta" ni se înfăţişează ca forme ale unui contract social. Un contract care atestă o alianţă, o legătură tare, una care începe cu recunoaşterea reciprocă, continuă cu asumarea obligaţiei de apărare comună şi se finalizează cu asumarea unei căi stabile şi consonante de conduită. Cine sunt părţile la contract? Una este persoana, omul în deplinătatea dimensiunilor sale individual-psihologice şi sociale, iar cealaltă este o subtilă şi imponderabilă alcătuire, aproape o plăsmuire, "Valoarea"; o entitate fără de care societatea arată ca o corabie fără cîrmă, hărţi de navigaţie, busolă şi sextant. Să zicem, spre exemplu, că valoarea a luat forma de "O
