Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MITĂ ELECTORALĂ SAU BINEFACERE?! Partidul Poporului a împărţit sute de abonamente de călătorie gratuite

Publicat in Adevarul, joi 25 octombrie 2012 ·

Partidul Poporului vrea cu orice chip să câştige încrederea oamenilor pe cârca adversarilor politici. Sub premiza că fostul Consiliu Local a tăiat toate abonamentele gratuite pensionarilor cu venituri mai mici de 800 de lei, PP-DD “a făcut dreptate”, dăruind târgoviştenilor sute de abonamente de transport gratuite.

Abonamentele sunt distribuite gratuit de Partidul Poporului pe filiera consilierului judeţean PP-DD Bogdan “Body” Ana, fost viceprimar PDL-ist, fost asociat al firmei de transport public AITT SRL şi fost ginere al vicepreşedintelui PDL Marin Antonescu.

“Săptămâna trecută, domnul Diaconescu a primit pe adresa emisiunii câteva sute de e-mail-uri în care era întrebat ce se întâmplă cu abonamentele pentru transportul de călători pentru pensionarii din municipiul Târgovişte. După o discuţie pe care am avut-o cu domnul Bogdan Ana m-am informat şi suntem în măsură să vă spunem că la iniţiativa domnului Diaconescu, domnul Bogdan Ana şi cu mine vom asigura numărul de abonamente necesare pensionarilor din Târgovişte, în perioada sezonului rece, pentru că primarul a sistat plata acestor abonamente, iar oamenii nu mai au cu ce să se deplaseze în perioada următoare. Este vorba despre câteva mii de abonamente la nivelul municipiului pe care primarul nu le mai plăteşte de câteva luni bune”, declara jurnalistul Radu Popa zilele trecute.

Pe de altă parte, consilierul municipal USL Cristian Stan a declarat pentru Jurnal de Dâmboviţa că aceste abonamente sunt nule.

“În anul 2008 a fost emisă o Hotărâre a CLM privind acordarea unor facilităţi pensionarilor, hotărâre în care se menţionează textual, la articolul 1, că începând cu data de 1.11.2008 se aprobă la cerere acordarea de facilităţi pensionarilor din Târgovişte, cu o pensie mai mică sau egală cu 800 lei, pentru mijloace de transport public de călători. Atât timp cât acest act administrativ nu a f

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 36 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Trump a semnat legea privind criptomonedele stablecoin, marcând un pas major spre adoptarea acestora în economia reală

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabileşte un cadru de reglementare pentru criptomonedele stabile, cunoscute sub numele de stablecoin, deschizând calea pentru ca aceste ac

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 3 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum o ora
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°