Am văzut ieri pe stradă o fată bronzată, îmbrăcată în alb. Strălucea de la distanţă printre ceilalţi trecători. Când a ajuns în dreptul meu m-am uitat cu atenţie, nu era frumoasă dar părea fosforescentă.
Cam aşa eram eu, culegeam toate privirile, trăiam şi mă mişcam înconjurată de o atmosferă magnetică de bunăvoinţă şi admiraţie. Nu umblam prea dezbrăcată, deşi, slava domnului, aveam ce arăta, îmi făceam nişte hăinuţe cuminţi dar surprinzătoare.
Se întreba biata şi ingenua tanti Fifi care cosea cu ziua la noi în casă, la 68 de ani:
- Mă mir că ţie îţi vine bine galben, că, mie, nu, deşi sunt tot albă la faţă şi cu ochii albaştri! Dar cei 50 de ani diferenţă?
Lăsând la o parte propunerile ruşinoase şi chiar porcăriile strecurate printre dinţi, pe care le ignoram cu dezinvoltură, complimentele spontane ale contemporanilor îmi făceau plăcere. Pe unele mai nostime le ţin minte: Doi zugravi sprijiniţi de gardul bisericii ruse din str. Ghica: Dai un ban, da stai în faţă! Un cumpărător, mirat, prin piaţa Domenii: Din ce harem aiieşit? Un elegant întreprinzător italian în costum roz a întrerupt conversaţia cu alţi doi, s-a uitat scurt la mine, a decis profesional bella şi a continuat de unde rămăsese, un domn batrân şi curăţel, într-o iarnă mlăştinoasă când treceam grăbită înfăşurată într-un banal raglan kaki cu o beretă de lână trasă pe frunte, s-a oprit şi a declarat hotărât: Româncă elegantă cu ochi frumoşi! Sau Tana Maitec, într-o vară la Vama Veche pe plajă:Da frumoasă mai eşti, parcă eşti făcută cu mâna!
Aveam şi câţiva admiratori dezinteresaţi care mă socoteau etalon. Coşu-Moşu, socrul Ioanei, zicea: O fată frumoasă, aşa caAnamaria… Mişa Chiţis, coleg de redacţie, când mă întâlnea pe culoare ţinea să-mi comunice cu seriozitate opinia lui.
- Ce ţi-a zis Mişa, întreba Sali Frunză.
- Că sunt cea mai mişto tipă pe care o ştie el. @N
