Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liviu Bocşaru va conduce activităţile financiare ale grupului Renault în România

Publicat in Gandul, miercuri 31 octombrie 2012 ·

Liviu Bocşaru va fi, începând cu luna noiembrie, noul director executiv administrativ şi financiar al Renault România şi îl va înlocui pe Jean-Paul Franco, alăturându-se astfel celor şapte executivi români ai comitetului de conducere al grupului.

În vârstă de 40 de ani, noul director administrativ şi financiar îl va înlocui pe Jean-Paul Franco, cel care a deţinut această funcţie din 2010 şi care devine director control de gestiune pentru regiunea Euromed-Africa.

Liviu Bocşaru lucrează în cadrul grupului din 1996 şi preia direcţia administrativ financiară după ce doi ani a condus direcţia financiară a Renault Commercial Roumanie.

"Deoarece încă traversăm o criză financiară mondială profundă, prioritatea noastră rămâne optimizarea free cash flow-ului grupului prin creşterea marjei operaţionale şi reducerea fondului de rulment aferente întregului business din România", a declarat într-un comunicat Liviu Bocşaru.

Bocşaru s-a născut în anul 1972 la Piteşti şi a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din Craiova. În 1996 a început activitatea la Dacia în cadrul departamentului de achiziţii, iar din 1999 devine, pe rând, şef serviciu eficienţă economică, şef serviciu audit şi misiuni speciale şi şef departament control de gestiune inginerii şi IT.

Din 2007 preia conducerea activităţii financiare şi de gestiune a Renault Mécanique Roumanie, iar din 2009 este şef departament control de gestiune al Uzinei Mecanica şi Şasiuri Dacia. Din 2010 se alătură filialei comerciale în funcţia de director control de gestiune şi administrativ financiar.

Grupul Renault are în prezent aproximativ 18.000 de angajaţi în România.

Liviu Bocşaru va fi, începând cu luna noiembrie, noul director executiv administrativ şi financiar al Renault România şi îl va înlocui pe Jean-Paul Franco, alăturându-se astfel celor şapte executivi români ai comitetulu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bacău - Accident soldat cu moartea de trei persoane şi cu rănirea altor şase pe DN 2

News.ro acum o ora
Trei persoane au murit şi alte şase au fost rănite în urma unui accident produs vineri dimineaţă pe DN 2, în judeţul Bacău. Centrul Infotrafic din IGPR anunţă producerea unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitar

Constanța. Începe renumărarea voturilor Sacii cu voturile de la primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, aduși cu mașinile la Prefectura Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Sacii cu voturile valabil exprimate și nule, depozitate la arhiva Tribunalului Constanța sunt preluate în această dimineață pentru a fi transportate la Instituția Prefectului Județului Constanța pentru a fiu renumărate. Procedura de renumărare se v

Simona Halep după cazul Swiatek: Cum e posibil că în cazuri identice întâmplate cam în acelaşi timp IŢIA să aibă abordări complet diferite în detrimentul meu? / Eu sunt împăcată şi mândră de ceea ce sunt

News.ro acum o ora
Simona Halep a notat, într-un mesaj postat în social media, la câteva ore după ce ITIA a anunţat că Iga Swiatek a acceptat o suspendare de o lună pentru că a fost depistată pozitiv cu o substanţă interzisă în urma unei contaminări, că nu înţelege de

Spania introduce concediul plătit în caz de ”urgenţă climatică”

News.ro acum 2 ore
Guvernul de stânga al Spaniei a aprobat o măsură care prevede acordarea unui „concediu plătit” de până la patru zile în caz de ”urgenţă climatică” pentru a permite lucrătorilor să evite deplasările în timpul situaţiilor de urgenţă cauzate de condiţi

Germania propune NATO desfăşurarea unor unităţi Patriot în Polonia pentru a apăra un nod logistic ”de o importanţă capitală în livrarea de material Ucrainei”

News.ro acum 46 minute
Guvernul german propune desfăşurarea unor unităţi de apărare antiaeriană PATRIOT în Polonia, în vederea apărării unui nod logistic ”de o importanţă capitală în livrarea de material Ucrainei”, relatează AFP. Ministerul german al Apărării a propus NAT

Simona Halep, mesaj manifest „Nu poate fi decât rea voință. A făcut absolut totul să mă distrugă“

Ziua Constanta acum 2 ore
După ce jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek a primit o suspendare de numai o lună, în urma unui test pozitiv la trimetazidină, considerându-se că a fost vorba de contaminare, iar Simona Halep, tot pentru contaminare, a primit patru ani, perioad

Cum va fi vremea de Crăciun. Prognoza meteo actualizată până la finalul lunii decembrie

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri, 29 noiembrie, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, până la finalul lunii decembrie. În a doua parte a săptămânii viitoare sunt anunțate precipitații, iar la munte vor predomina nin

Franţa reduce subvenţiile pentru maşinile electrice, pe fondul crizei bugetare

News.ro acum 2 ore
Franţa va reduce semnificativ subvenţiile pentru achiziţia de maşini electrice, conform unei surse guvernamentale, în cadrul măsurilor de reducere a cheltuielilor publice şi a deficitului bugetar, transmite Reuters. Noua schemă de subvenţii va oferi

Horoscop pentru vineri, 29 noiembrie 2024. Ziua este favorabilă activităților de rutină

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Ziua anunta castiguri financiare cu ajutorul altora. Poți primi o suma de bani restanta in urma unei colaborari sau partenerul de viata contribuie cu bani frumosi la imbogatirea patrimoniului familial. Ai fi tentat sa faci investitii importan

Eşti de acord cu decizia CCR de renumărare a voturilor? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ ALEPH NEWS – MEDIAFAX – ZIARUL FINANCIAR

Mediafax acum 8 ore
    votul electronic să fie implementat la toate alegerile din România (66%)     toţi candidaţii la Preşedinţia României să nu fi fost membri ai niciunui partid politic în ultimii 10 ani (76%)     buletinul de vot să includă şi opţiunea „NU VOTEZ NI

Vremea

București
acum

vin.

6°/7°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/9°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

4°/8°