Producatorii de preparate din carne vor sa majoreze preturile, pana la Craciun, cu 10%, ca urmare a scumpirii materiei prime, utilitatilor si combustibililor, a declarat astazi, 1 noiembrie, intr-o conferinta de presa, Radu Timis, presedintele Asociatiei Romane a Carnii (ARC). Timis a spus ca dupa cresterile de preturi la energie, gaze-] si combustibili pretul carnii a urcat in ultimele luni cu 15%.
"Oamenii au mai putini bani in buzunar, deci cumpara mai putin, TVA-ul este ceea ce determina ca marea majoritate a consumatorilor sa se duca in zona produselor ieftine, si atunci mancam mai putin, mai ieftin si mai putin sanatos", a afirmat el.
Seful ARC a adaugat ca producatorii de mezeluri vor incerca sa mareasca preturile, pentru ca ei cumpara carne mai scumpa cu aproximativ 25% comparativ cu inceputul anului.
"Noi vom incerca sa marim pretul cu 10%. Nu vrem, dar ne obliga situatia, daca materia prima este mai scumpa si se anunta in fiecare saptamana scumpiri. Nu stim insa daca piata va suporta majorarile de pret. Noi vom face tot ce se poate ca sa ramanem in viata si sa ne putem vedea si la anul", a mai spus el.
Si carnea de porc s-ar putea scumpi pana la Craciun cu pana la 15%. " In Romania, in apropierea sarbatorilor de iarna, se taie trei milioane de porci in fundul curtii . Si atunci se deregleaza piata in mod direct. Probabil ca preturile la acesti porci pe care ii taie taranii vor fi, ca in fiecare an, mai mari decat cele cu care vindem noi la ora actuala", a declarat Ioan Ladosi, presedintele Asociatiei Producatorilor de Carne de Porc din Romania.
El a afirmat ca preturile ar putea creste pana la Craciun cu maxim 15%, pentru ca piata nu suporta majorari mai mari. Nici la carnea de pasare piata nu suporta majorari mari de prețuri, iar producatorii sustin ca vand in pierdere si cer scaderea TVA.
@