Încheiam articolul precedent cu o dilemă: gastronomie moleculară (molecular gastronomy) sau bucătărie moleculară (molecular cooking)? După menţionarea contribuţiilor fondatorilor gastronomiei moleculare Nicholas Kurti şi Hervé This, în acelaşi articol, era firesc ca „les grands chefs“ să adauge şi ştiinţă în arta lor. Dacă rămânem la aparenţe, deşi acestea înşeală (înşală, cf. DOOM-2), atunci gastronomia moleculară s-a consacrat la Harvard. Iată, de pildă, Doug Tygar, profesor de computer science la School of Information, prezintă o listă de 11 cărţi, pe care le consideră cele mai bune, „o bucurie pentru cititor“. Pe această listă, Hervé This se află la loc de frunte cu a sa Molecular Gastronomy, dar nu e singur. Pentru că i se adaugă (aparenţă înşelă­toare?) un concurent american încă şi mai elogiat: Thomas Keller (n. 1955). Acesta are o triplă calitate: „chef“ (cel mai bun din SUA în 1997), creator de restau­rante (două cu rangul de trei stele Michelin, performanţă atinsă în lume doar de alţi patru restauratori), dar şi autor a numeroase cărţi de bucătărie foarte populare în ţara tuturor posibilităţilor. A fost numit consilier culinar pentru filmul de animaţie „Ratatouille“, o capodoperă, cu premiera în 2007, difuzat, se ştie, şi la noi. Majoritatea cărţilor scrise de T. Keller sunt incluse în biografia Gastropolisului de la Harvard, devenit un fel de cetate ideală a gastrofililor (studenţi, dar şi public amator) şi a gastronomilor (de o diversitate greu de cuprins în cuvinte:„des chefs“ cu vocaţie, dominaţi de empirism, păstrători de secrete, bucătăria moleculară fiind pentru ei altceva decât gastronomia moleculară, dar şi de gastronomi convinşi că ştiinţe precum chimia şi fizica oferă o descifrare utilă a unor mistere ale artei culinare). Unele cărţi ale lui T. Keller, îndeosebi cele cuprin­zând reţete culinare, au apărut în numeroase ediţii şi