Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SCLAVIE SEXUALĂ. Minore sechestrate şi obligate să se prostitueze | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 2 noiembrie 2012 · ·

O altă formă de sclavie a fost descoperită la Craiova. Membrii unui grup infracţional organizat au fost reţinuţi de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. după ce au exploatat sexual peste 20 de victime, dintre care unele minore. De pe urma sclaviei sexuale, proxeneţii au obţinut venituri ilegale de peste 70.000 de euro.

Prostitutie

Sursa: Arhiva EVZ

Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane şi procurori D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R., au destructurat un grup infracţional organizat, specializat în comiterea de infracţiuni de trafic de persoane şi trafic de minori prin exploatare sexuală, prostituţie şi proxenetism. Membrii grupului acţionau în judeţele Dolj şi Olt.

Din cercetările efectuate de către poliţiştii din cadrul B.C.C.O. Craiova - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane a rezultat faptul că, membrii grupului infracţional organizat au exploatat sexual, în perioada 2010 – 2012, peste 20 de victime, unele dintre acestea minore, obţinând venituri ilegale de peste 70.000 de euro.

Acţiunea în urma căreia au fost prinşi proxeneţii-exploatatori a demarat în noaptea de 31 octombrie a.c., în jurul orei 23:00. Poliţiştii au oprit trei taximetre pe raza municipiului Craiova, în interiorul cărora au fost depistate nouă persoane de sex feminin, dintre care două minore, ce urmau să fie transportate la un hotel, pentru clienţii reţelei.

Totodată, într-unul dintre cele trei autovehicule, a fost depistată şi Sanda C., de 47 de ani, din Craiova, judeţul Dolj, suspectată de traficarea mai multor minore şi tinere.

Din investigaţiile efectuate a reieşit că în această afacere murdară erau implicaţi şi cei trei taximetri

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 6 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 10 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 8 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 13 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 4 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 10 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 8 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°