Fostul şef de stat Ion Iliescu a declarat, vineri, că din vară şi până în prezent nu au apărut motive care să justifice declanşarea unei noi proceduri de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.
Întrebat dacă el consideră oportună o nouă suspendare a preşedintelui Băsescu, Ion Iliescu a răspuns: "Nu-s convins de această chestiune. Trebuie argumentată. A fost recent o încercare în timpul verii (...). Ce a apărut în plus din vară până acum ca să existe motivare? Asta trebuie să fie problema de fond pentru noi?", a declarat Iliescu, la un post TV, potrivit Mediafax.
Fostul preşedinte con sideră că, în acest moment, USL trebuie să se concentreze pe alegerile parlamentare şi formarea unei majorităţi stabile.
"De ce avem nevoie de scormonire a unor chestiuni când nu există motivaţie? Eu nu văd motivaţie anume pentru un asemenea pas", a mai spus preşedintele de onoare al PSD.
Ion Iliescu consideră însă, că "de facto" Traian Băsescu a fost demis la referendumul din 29 iulie, iar CCR nu a avut motive constituţionale reale pentru a respinge acest lucru. Iliescu a invocat în acest sens datele ultimului recensământ al populaţiei.
Liderul deputaţilor PNL, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat miercuri, referindu-se la ideea unei noi suspendări din funcţie a preşedintelui Băsescu, că "mulţi dintre politicienii români ar face bine dacă ar scăpa de obsesia care îi bântuie de dimineaţă până seara".
Tot miercuri, premierul Victor Ponta a spus că nu crede că Uniunea Social Liberală va demara un nou proces de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.
Şeful PSD a mai spus, luni, că este de acord cu Crin Antonescu atunci când acesta a spus că nu va fi cazul unei noi suspendări a lui Traian Băsescu, el arătând că, în situaţia în care USL va câştiga peste 50%, numirea premierului USL e sing