Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Barack Obama, mai tare decât Mitt Romney. „UMANUL” președinte american face furori pe Internet. GALERIE FOTO

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 3 noiembrie 2012 ·

Actualul președinte al SUA a câștigat alegerile. Pe internet. Cîteva fotografii în care liderul de la Casa Albă apare în ipostaze umane, unele pline de umor, au făcut înconjurul lumii printre internauți. La acest capitol, contracandidatul său, Mitt Romney, stă mult mai slab. Barack Obama în campanie

Barack Obama în campanie

Barack Obama în campanie

Barack Obama în campanie

Barack Obama în campanie

Barack Obama în campanie

Barack Obama în campanie

Barack Obama în campanie

Internauții din întreaga lume care intră pe rețelele de socializare au avut ocazia, în ultimele luni, să vadă și să dea „like” unor poze în care președintele american, Barack Obama, apare în niște situații haioase sau foarte serioase.

Într-una din aceste poze, cel mai puternic om din lume se apleacă în fața unui băiețel american de culoare, care vrea să verifice dacă părul liderului de la Casa Albă e la fel ca al lui. În altă fotografie, Obama este alergat în biroul oval de o fetiță blondă. O întâmplare care a făcut înconjurul lumii este cea în care Barack este luat și strâns în brațe de patronul unui bar. Imaginile cu această întâmplare au fost prezentate la toate televiziunile de știei. Echipa de PR a lui Obama a împânzit internetul ce această fotografie.

O altă poză care a primit un număr record de „like”-uri este cea în care președintele american îl salută pe un om de seerviciu de la Casa Albă. La capitolul situații simpatice, este și fotografia în care Barack îi dereglează cântarul unui membru din echipa sa. O altă fotografie care a fost prezentată pe toate televiziunile este cea din camera de control de la Casa Albă, în care liderul american urmărea cu atenție, alături de oficialii de la Casa Albă, acțiunea de ucidere a teroristului Osama bin Laden.

Toate aceste fo

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 2 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul cucerit în Kursk după contraatacuri rusești

Ziua Constanta acum 37 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de contraatacuri, a declarat o sursă militară ucraineană de rang

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum o ora
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum o ora
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum o ora
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 31 minute
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 5 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°