Sensei Dan Pârvan, instructorul de karate care abuza fetițe la duș, a fost trimis la Penitenciarul de Maximă Siguranță de la Arad. Comandantul închisorii spune că va fi păzit zi și noapte, dar ce ți se poate garanta în 12 ani de pedeapsă? Poveștile sunt de groază: șeful celulei pedepsește un pedofil încă din prima noapte petrecută acolo. Giarmaty s-a spânzurat în arest după ce i s-a transmis, într-o emisiune la OTV, că îl vor pune să-și mănânce organele genitale. Sursa: Adrian Pîclișan
Pușcăria este o lume dură, cu propriile ei legi nescrise, dar respectate aproape cu religiozitate, peste ani, de generații întregi de deținuți. Una din regulile pușcăriașilor este pedepsirea pedofililor. Dintre toți pușcăriașii, pe drept cuvânt, pedofilii au viața cea mai grea. Nu toți ajung să se spânzure. Dar de sodomizare nu scapă aproape niciunul, pentru că regula de aur care se aplică aici e „dinte pentru dinte”.
Sensei Pârvan riscă să fie linșat din prima zi
Senseiul pedofil Dan Pârvan schimbă arestul poliției cu penitenciarul. El a fost condamnat definitiv și ireovcabil la 12 ani de pușcărie, pentru că a abuzat sexual două fetițe de clasa a doua. Pornografia infantilă, primul pas al viitorului pedofil
Când și-a recunoscut faptele, în fața completului de judecată, era deja îngrozit de ceea ce se așteaptă să i se întâmple în celula pe care o va împărți cu alți oameni certați cu legea. Se așteaptă la e ce mai rău: bătăi, umilire, sodomie. Cât a stat în arest, la Penitenciarul Timișoara, a fost izolat, tocmai ca să nu i se întâmple așa ceva.
La Penitenciarul de Maximă Siguranță din Arad, unde va fi mutat zilele următoare, cei de aici nu s-au hotărât încă dacă îl vor pune în camera cu alți pedofili sau dacă într-o celulă alături de deținuți cu ceva mai multe clase. Riscul este să fie linșat încă din prima zi.
Așa consideră pușcăriașii că se