Veste bună pentru localităţile Mihail Kogălniceanu, Lumina şi Pecineaga. Guvernul a declarat eligibile proiectele depuse spre finanţare pe Hotărârea de Guvern numărul 577 de cele trei autorităţi locale.
Drumurile din Piatra, Palazu şi Mihail Kogălniceanu vor fi asfaltate
Ancuţa Belu a precizat că proiectul aprobat de Executiv este în valoare de 16.400.000 de lei şi prevede asfaltarea drumurilor din localităţile Piatra, Palazu şi din cartierele noi din Mihail Kogălniceanu, pe o distanţă de 13 kilometri. Ancuţa Belu a mărturisit că lucrările vor începe în prima parte a anului viitor, imediat ce vremea va permite intervenţia pentru modernizarea drumurilor din comună. Belu a mărturisit că, din vară, de la preluarea mandatului de primar, a tratat cu prioritate aceste lucrări, mărturisind că în satele Piatra şi Palazu tronsoanele care urmează să fie asfaltate sunt de pământ, foarte puţine fiind aduse la stadiul de piatră. În schimb, în cartierele noi din Mihail Kogălniceanu se va interveni pentru reabilitarea drumurilor, asfaltul fiind puternic deteriorat. „Asfaltul se află într-o stare groaznică", a precizat Ancuţa Belu. Primăriţa a explicat că din 2014 vor fi asfaltate şi celelalte artere din Mihail Kogălniceanu, aceasta după ce RAJA va finaliza amenajarea reţelei de canalizare.
Alimentare cu apă, drumuri şi canalizare, la Pecineaga
Primarul din Pecineaga, Lili Pâslaru, de asemenea primar la primul mandat, a precizat că Guvernul a dat undă verde în privinţa derulării a trei proiecte depuse spre finanţare pe Hotărârea de Guvern 577 şi care presupun realizarea sistemului de alimentare cu apă, modernizarea şi asfaltarea drumurilor şi amenajarea sistemului de canalizare, pe o distanţă de 22 de kilometri. „În această perioadă ne mobilizăm pentru iniţierea licitaţiei publice. Sperăm ca până în luna decembrie să reuşim finalizarea licitaţiei şi să începe