Clujeanul care a reuşit în urmă cu câteva luni să înşele vigilenţa notarului public clujean Amalia Marga, fiica lui Andrei Marga, şi a vândut sub identitate falsă un apartament, a fost condamnat la şapte ani şi zece luni de închisoare.
Dan Iliescu, cunoscut sub numele de "Escrocul cu şapte identităţi", este cunoscut pentru faptele sale prin care a înşelat zeci de persoane, folosindu-se de identităţi şi acte false.
Ultimul caz s-a petrecut chiar în biroul notarului public Amalia Marga, la sfârşitul lunii ianuarie. Iliescu a dat un anunţ într-un ziar de mică publicitate prin care anunţa că vinde un apartament cu două camere. În realitate, apartamentul era închiriat de Iliescu de la adevăratul proprietar Ovidiu Aiftincăi care nu a ştiu nimic de matrapazlâcurile chiriaşului.
În urma anunţului, Vasile Baciu din Cluj Napoca care a lucrat în ultimii ani în Spania şi a reuşit să adune bani ca să-şi poată cumpăra un apartament, s-a arătat interesat. A mers, a văzut apartamentul şi i-a plăcut. A plătit un avans de 2.000 de euro urmând ca restul de pânâ la 30.000 de euro să fie achitat a doua zi, când trebuia să se întocmească actele autentice.
A rămas şi fără bani şi fără apartament
În biroul notarului public Amalia Marga s-a întâmplat un fapt care l-a făcut pe Vasile Baciu să se gândească şi să-şi pună anumite întrebări. Baza de date a Ministerului de Interne, la care notarii sunt interconectaţi pentru a verifica actele de identitate a celor care se prezintă în faţa lor, nu funcţiona. "Cel care ne-a înşelat a plecat de acolo şi abia atunci notarul a observat că data expirării actului de identitate nu corespundea cu data naşterii. Doamna Marga a zis că nu funcţiona baza de date şi după ce suspectul a plecat a funcţionat baza de date. Suspectul era foarte agitat şi nu acest lucru nu a ridicat nicio bănuiala. De ce nu a am