Fiecare cetăţean american cu vârsta de 18 ani votează, votul poate fi prin corespondenţă, electronic sau în persoana, informează sursele de presă. Votul prin corespondenţă se realizează înainte de ziua de vot. Ziua de vot este marţi de după prima luni din luna noiembrie. Astfel ziua de vot poate fi cel mai devreme pe 2 noiembrie şi cel mai târziu pe 8 noiembrie.
Votul pentru Preşedintele Statelor Unite este un vot indirect şi este guvernat de o serie de legi federale şi legi statale. Votul indirect înseamnă că cetăţenii nu votează pentru Preşedinte ci pentru un colegiu de electori ce la rândul lor vor vota pentru Preşedinte şi vice Preşedinte.
Fiecare stat american are un număr diferit de electori în colegiu, număr egal cu numărul total de reprezentanţi în Congresul şi Senatul Statelor Unite. Fiecare stat are câte un elector pentru fiecare colegiu electoral pentru Camera Reprezentanţilor (Camera Inferioară a Congresului American) la care se adugă cei doi electori ce reprezintă fiecare dintre cele 2 colegii electorale senatoriale ale fiecărui stat.
În total în SUA, statele trimit 538 de electori pentru a alege Preşedintele şi Vice Preşedintele.
Odată aleşi, electorii se vor întruni în prima zi de luni de după a doua miercuri din luna decembrie şi vor alege Preşedintele şi Vice Preşedintele Statelor Unite. Cu toate că fiecare elector conform legii poate să-şi dea votul pentru oricare dintre candidaţi, majoritatea statelor au legi destul de drastice pentru a pedepsi aşa numiţii electori neloiali ce îşi dau votul în alt fel decât rezultatul alegerilor statului respectiv.
Candidatul care a reuşit să strângă 270 de electori va fi cel ce va deveni Preşedintele, respectiv Vice Preşedintele SUA. În cazul în care niciun candidat nu obţine minimul necesar de 270 de voturi, atunci Camera Rerezentanţilor decide prin vot cine va fi Preşedintele Stat