Premierul Victor Ponta, aflat la un seminar economic, în această dimineaţă, a dezvăluit participanţilor în faţa cărora urma să susţină un discurs că, în pofida "legendei publice", el este cel care se trezeşte mai greu dimineaţa dintre liderii politici, relatează sursele de presă.
"Mai destăinui un secret: îi spuneam lui Geoană că, în ciuda legendei publice, dintre liderii politici eu sunt cel care mă trezesc mai greu dimineaţa, dar întotdeauna legenda bate realitatea şi important este să dovedesc că pot şi la ora 09.38 să îmi prezint ideile la fel de clar pe cât voi încerca să o fac la ora 17.00", a spus Ponta, după care a prezentat avantajele asigurate de ţara noastră pentru mediul de afaceri, precum zona geografică.
Numeroşi lideri ai opoziţiei l-au acuzat pe liderul PNL, Crin Antonescu, că lipseşte de la şedinţele Parlamentului deoarece se trezeşte greu dimineaţa.
F. A. Premierul Victor Ponta, aflat la un seminar economic, în această dimineaţă, a dezvăluit participanţilor în faţa cărora urma să susţină un discurs că, în pofida "legendei publice", el este cel care se trezeşte mai greu dimineaţa dintre liderii politici, relatează sursele de presă.

F. A.