IAȘI. Astăzi, secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar, Stelian Fedorca, a participat la dezbaterea prilejuită de lansarea studiului „Remigraţia copiilor români”, realizat de Asociaţia Alternative Sociale și Ministerul Afacerilor Externe.
Potrivit datelor Ministerului Educaţiei, în perioada ianuarie 2008 – mai 2012, 21.325 de copii reveniţi din Italia şi Spania au solicitat echivalarea studiilor pentru reînmatricularea în sistemul educaţional românesc. Conform concluziilor specialiştilor care au redactat studiul menţionat anterior, peste 6000 de copii remigranţi au dificultăţi de readaptare şi probleme de natură psihologică, ce riscă să le afecteze dezvoltarea.
Pentru a limita proporţiile acestui fenomen, Ministerul Educaţiei are în vedere elaborarea de strategii şi politici educaţionale urmate de o serie de măsuri concrete, care se vor derula atât la nivelul inspectoratului şcolar, cât şi la nivelul fiecărei şcoli.
IAȘI. Astăzi, secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar, Stelian Fedorca, a participat la dezbaterea prilejuită de lansarea studiului „Remigraţia copiilor români”, realizat de Asociaţia Alternative Sociale și Ministerul Afacerilor Externe.
Potrivit datelor Ministerului Educaţiei, în perioada ianuarie 2008 – mai 2012, 21.325 de copii reveniţi din Italia şi Spania au solicitat echivalarea studiilor pentru reînmatricularea în sistemul educaţional românesc. Conform concluziilor specialiştilor care au redactat studiul menţionat anterior, peste 6000 de copii remigranţi au dificultăţi de readaptare şi probleme de natură psihologică, ce riscă să le afecteze dezvoltarea.
Pentru a limita proporţiile acestui fenomen, Ministerul Educaţiei are în vedere elaborarea de strategii şi politici educaţionale urmate de o serie de măsuri concrete, care se vor derula atât la nivelul inspectoratului şcolar, cât şi la nivelul fie