Meci de mare interes, duminică seară, de la ora 21.30, pe stadionul "Farul" din Constanța. În etapa a 15-a a campionatului, nou promovata FC Viitorul primește vizita liderului clasamentului, Steaua, echipă în mare formă în acest moment, atât în Liga 1, cât și în Europa League, unde este de asemenea pe primul loc, la un singur punct distanță de primăvara europeană. Cum și Viitorul a realizat în ultimul timp câteva rezultate de marcă, băieții lui Cătălin Anghel așteaptă cu încredere meciul, hotărâți să-i facă zile amare Stelei, văzută de mulți campioană încă de pe acum.
"Întâlnim echipa momentului, care joacă tot meciul la un tempo ridicat, la un ritm și o intensitate foarte bune. Respectăm Steaua, dar până intrăm în teren. Pe gazon, va fi altceva. Nu ne va fi ușor, dar, dacă vom juca cu mult curaj, vom fi organizați, cu posesie și ne vom crea ocazii, vom obține un rezultat pozitiv. Nu avem nicio presiune, ci numai de câștigat din acest meci", a spus antrenorul Viitorului, Cătălin Anghel.
"De când am promovat așteptăm această partidă. Cred că va fi o partidă frumoasă, nu are cum să fie fie altfel. Nimeni nu crede în noi, dar am bătut CFR și Pandurii și am făcut egal cu Vaslui. Așa că nicio echipă nu e invincibilă. Credem în șansa noastră și sunt sigur că vom face o partidă mare, dacă avem încredere în noi", a spus și extrema stângă Aurelian Chițu.
"Sunt conștient că jucăm cu Steaua, dar nu mă apasă greutatea acestei echipe, nu sunt impresionat de numele ei. Încerc să nu iau gol, ca în fiecare meci. Cel mai periculos atacant al Stelei este Rusescu, fructifică aproape orice ocazie pe care o are", a declarat portarul Alexandru Buzbuchi
Porțile stadionului "Farul" se deschid la ora 18.30
Partida FC Viitorul - Steaua a fost catalogată cu grad ridicat de risc. Ordinea publică şi siguranţa suporterilor vor fi asigurate de 250 de jandarmi de