SUA vor pierde locul de primă putere mondială şi vor fi depăşite de China în 2016, apoi de India, potrivit unui raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) informează AFP, preluată de Agerpres. Sursa: Reuters
În raportul privind creşterea mondială până în 2060, OCDE mizează pe o creştere a economiei mondiale în medie de 3% pe an, cu diferenţe marcante între economiile de piaţă emergente şi cele din ţările avansate.
”Echilibrul puterii economice se va răsturna semnificativ în următorii 50 de ani”, potrivit organizaţiei din care fac parte cele mai bogate state de pe planetă.
”Criza economică pe care am văzut-o în ultimii cinci ani se va încheia, dar lumea copiilor şi a nepoţilor noştri va fi poate net diferită de a noastră”, a apreciat secretarul general al OCDE, Angel Gurria, citat în studiul menţionat.
”Ca urmare a nivelului puternic de creştere, PIB-ul total al Chinei şi al Indiei îl va depăşi pe cel al G-7 până în 2025. El va fi de 1,5 ori mai mare până în 2060, în timp ce în 2010, acesta nu reprezenta decât mai puţin de jumătate din PIB-ul G7”, precizează OCDE.
Economii vechi, ca Japonia şi cele din zona euro, ar urma progresiv să cedeze terenul în faţa unor ţări a căror populaţie este mai tânără, ca Indonezia şi Brazilia. În Europa, Franţa ar urma în special să înregistreze o creştere de 2% între 2011 şi 2030, apoi să scadă la 1,4% între 2030 şi 2060.