Serialul de la Kanal D a ridicat brusc postul, învingând superproducţii de zeci de ori mai scumpe de la posturile mari Sursa: KANAL D
Kanal D a dat lovitura cu un serial turcesc, ceea ce la început trebuia să fie o soluţie ieftină pentru a umple prime-time-ul. Dar „Suleyman Magnificul - Sub domnia iubirii” a ajuns buturuga care răstoarnă super-producţiile de zeci de ori mai scumpe ale liderilor de piaţă: PRO TV şi Antena 1.
„Suleyman”, foiletonul cu intrigi de palat şi iubiri de telenovele, costă până în 2.000 de euro episodul, dar a trecut sistematic de marele pariu al Antenei 1, „X Factor”, show la care numai licenţa costă câteva sute de mii de euro. Serialul turcesc a înfrânt şi debutul „Top Chef”, altă franciză costisitoare tot de la Antena 1. O victimă celebră este şi „Pariu cu viaţa” de la PRO TV, filmul cu adolescenţi în care Media Pro a învestit enorm. “Suleyman Magnificul” a rezistat meciului Olanda-România
Până şi meciul România- Olanda, de pe Antena 1, s-a înclinat în faţa sultanului, obţinând doar 1,9 milioane de telespectatori, în timp ce, cu patru zile înainte, alt meci al României, în Turcia, obţinuse un scor aproape dublu. Dincolo de aceste victorii neaşteptate, „Suleyman” consolidează poziţia generală a Kanal D, ridicându-i ratingul general, cu efecte pe termen lung în veniturile din publicitate.
CLICK PE IMAGINE PENTRU A MĂRI
Filmul a fost o producţie scumpă în Turcia, dar franciza urmează reţeta opulentă a marilor producţii din Statele Unite. Pe lângă vânzarea serialului, producătorii vând în zeci de ţări cartea „Suleyman şi epoca sa”, un bestseller care însoţeşte filmul pe aceleaşi pieţe. În Rusia şi Turcia fac ravagii bijuteriile branduite sub numele serialului, ca şi şalurile şi alte articole de îmbrăcăminte. Serialul, ajuns la al treilea sezon, s-a vândut deja în 40 de ţări. “Suleyman Magnificul”, între „Vocea Ro