Ordonanţa de Urgenţă de modificare a Legii Audiovizualului, pregătită de Guvern, a generat un adevărat val de reacţii din partea agenţiilor de media, a membrilor CNA, dar şi din partea unor structuri europene care reprezintă agenţiile de comunicare.
Din start trebuie precizat că proiectul a fost aprig contestat înainte ca acesta să ajungă pe masa Guvernului sau să fie făcut public în mod oficial. Reacţiile vin în urma unor informaţii prezentate pe surse, fapt ce ridică mai multe semne de întrebare legate de păienjenişul de interese care a fost deranjat.
Pe 6 noiembrie, potrivit unui comunicatut apărut pe site-ul gov.ro, la capitolul acte normative care ar fi putut fi discutate în repectiva şedinţă exista şi un proiect de modificare şi completare a Legii Audio-vizualului nr. 504/2002. Acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece proiectul a fost remis Ministerului de Justiţie. "În şedinţa de guvern de pe 6 noiembrie respectivul proiect nu a mai intrat pentru că s-a dus la Ministerul Justiţiei pentru unele completări. Nu ştiu de unde au obţinut documentul colegii dumneavoastră care au prezentat amănunte. În niciun caz de la noi", ne-a declarat Andrei Zahares-cu, purtător de cuvânt al Guvernului. Proiectul nu a figurat nici pe lista actelor normative care urmau să fie dis-cutate în şedinţa de ieri a Guvernului, existând informaţii că respectiva Ordonanţă de Urgenţă va fi adoptată pe 20 noiembrie. Cum nimeni nu îşi asumă proiectul, deşi toată lumea îi cunoaşte conţinutul, pe această temă au apărut zvonuri dinspre agenţiile care îl contestă violent, paternitatea acestei idei fiindu-i atribuită lui Dan Voiculescu.
La presiunea internă s-au adăugat şi luările de poziţie ale unor organisme internaţionale care au strânsă legătură cu agenţiile locale. Asociaţia Europeană a Agenţiilor de Comunicare (EACA) a reacţionat la Ordonanţa de Urgenţă de modificare a Legii