Consilierul prezidenţial, Sebastian Lăzăroiu, crede că viitorul politic al preşedintelui Partidului Naţional Liberal (PNL), Crin Antonescu, este consumat, conform Realitatea.net.
Lăzăroiu a precizat: "Niciodată. Nici măcar interimar. Cariera lui s-a încheiat, sincer să fiu nu ştiu ce va face, pentru că el nici nu practică o meserie din care să fi câştigat bani, măcar Ponta e avocat, se poate întoarce acolo. Cu Antonescu e mai greu, el a trăit mult din politică şi când va ieşi din politică şi va ieşi repede, adică în curând, nu ştiu ce va face. Mi-e milă aşa de el, pentru că în 2003-2004 mi-am pus speranţe, mizând pe discursul lui, pe retorica lui, nu am ştiut că în spatele lui e atât de puţin".
F.A. Consilierul prezidenţial, Sebastian Lăzăroiu, crede că viitorul politic al preşedintelui Partidului Naţional Liberal (PNL), Crin Antonescu, este consumat, conform Realitatea.net.

F.A.