Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oprescu vrea să construiască Hipodromul Bucureşti

Publicat in Mediafax, vineri 16 noiembrie 2012 ·

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, vineri, că în cea de-a doua jumătatea a mandatului său speră să finalizeze lucrările la Hipodromul Bucureştiului, nedând detalii despre locul în care ar putea fi amenajat, întrucât nu vrea să "dispară" terenurile.

"Avem un proiect, cel al senatorului Cristian Ţopescu. Am încercat să facem hipodromul pe o latură a Lacului Văcăreşti, dar nu am reuşit. Am identificat câteva terenuri care aparţin statului, situate la câţiva kilometri de Capitală, lângă autostrada A2", a susţinut Sorin Oprescu, care a precizat că cel mai probabil hipodromul va fi finalizat în cea de-a doua jumătate a mandatului de edil şef al Capitalei.

Întrebat unde anume este situat terenul şi care este suprafaţa acestuia, Oprescu a spus: "Nu vreau să spun care şi unde sunt terenurile pentru ca acestea să nu dispară".

Totodată, primarul general a mai spus că pentru darea în folosinţă a unui asemenea obiectiv este necesară şi o linie de transport în genul trenurilor supraterane cu care cetăţenii să poată ajunge într-o durată scurtă de timp la hipodrom.

La începutul secolului trecut, în Băneasa, pe terenul unde e Aeroportul "Aurel Vlaicu", s-a ridicat un hipodrom. Începând cu 1875, Bucureşti a avut un Jockey Club naţional, al cărui preşedinte a fost Regele Carol I. În 1905, arhitectul I. Berindey a ridicat construcţia Hipodromului Băneasa, căruia i s-au alocat 60 de hectare de teren pentru pistele de galop şi de trap, pentru tribune, restaurante, grajduri, dependinţe, anexe. În 1960, s-a disputat ultimul derby, hipodromul a fost apoi mutat la Ploieşti, fiind desfiinţat odată cu colectivizarea din 1962.

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irina Begu a câştigat turneul WTA de la Iaşi, după ce a învins-o pe Jil Teichmann în finală

Mediafax acum 20 minute
Pentru Begu a reprezentat cel de-al şaselea titlu WTA din carieră şi primul după trei ani. Begu a dominat primul set, câştigându-l fără să cedeze vreun game, în doar 29 de minute. În setul secund, Teichmann a început mai bine, adjudecându-şi primul

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum o ora
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 4 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

TRAGEDIE pe Transalpina. Două persoane au murit în urma unui accident între trei motociclete

Gandul acum 27 minute
Un accident rutier, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul este b

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 4 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum o ora
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°